În această dimineață, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova- Biroul de Combatere a Furturilor din Locuințe au pus în executare 4 mandate de percheziție domiciliară, în municipiul Târgoviște și în două comune din județul Dâmbovița, la persoane bănuite de furt calificat din societăți comerciale și de mai multe infracțiuni la regimul rutier.
3 persoane vor fi conduse la sediul unității de poliție, pentru audieri.
În fapt, în perioada 1 decembrie 2022-16 decembrie 2022, trei bărbați, de 36, 37 și respectiv 43 de ani, ar fi sutras din incinta unei societăți comerciale bunuri și produse de 15.000 de euro, iar din incinta altor trei unități ar fi sustras în total 8.200 de lei.
Totodată, cei trei bărbați sunt bănuiți de săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui autovehicul fără permis de conducere, conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice și punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române. Activitățile beneficiază de sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița și de cel al jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă Matei Basarab Ploiești.