TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

Social

VIDEO! Percheziţii acasă la suspecţii de braconaj cinegetic!

braconCERCETAȚI PENTRU BRACONAJ CINEGETIC

Patru persoane bănuite de braconaj cinegetic au fost depistate de polițiștii din Dâmbovița, în urma unei acțiuni organizate ieri. Polițiștii au ridicat patru arme de vânătoare, peste 60 de cartușe și patru trofee de vânat.

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Dâmbovița, cu suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, au realizat prinderea în flagrant a patru bărbați bănuiți de braconaj cinegetic.

În sarcina acestora s-a reținut că ar fi organizat o partidă de vânătoare pe fondul cinegetic din Ocnița, în cadrul căreia ar fi împușcat un porc mistreț.

Din cercetări, a reieșit că cei în cauză dețineau autorizație de vânătoare colectivă doar pentru păsări.

Ulterior, polițiștii au desfășurat o percheziție la domiciliul unuia dintre bărbați, în urma căreia au fost descoperite și indisponibilizate patru trofee de vânat, patru arme de vânătoare, 69 de cartușe, mai multe obiecte folosite pentru tranșarea vânatului, precum și permisele de vânătoare permanentă.

Cei în cauză sunt cercetați pentru comiterea infracțiunii de braconaj cinegetic, urmând ca astăzi să fie prezentați magistraților pentru dispunerea unor măsuri preventive.

Distribuie:
fb-share-icon

LEAVE A RESPONSE

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.