PASTORALĂ
DE SFINTELE SĂRBĂTORI
ALE ÎNVIERII DOMNULUI
ÎNVIEREA DOMNULUI –
LUMINĂ ȘI IUBIRE MILOSTIVĂ
Editura Arhiepiscopiei Târgoviștei
– 2017 –
2
† NIFON
DIN MILOSTIVIREA LUI DUMNEZEU,
MITROPOLIT ȘI ARHIEPISCOP
AL TÂRGOVIȘTEI
IUBITULUI NOSTRU CLER,
CINULUI MONAHAL ȘI TUTUROR
CREDINCIOȘILOR DIN
ARHIEPISCOPIA TÂRGOVIȘTEI,
HAR ȘI PACE DE LA HRISTOS CEL ÎNVIAT,
IAR DE LA NOI, ARHIPĂSTORUL VOSTRU,
PĂRINTEASCĂ BINECUVÂNTARE
3
HRISTOS A ÎNVIAT!
Iubiții mei fii sufletești,
slujitori ai altarelor străbune
și binecredincioși creștini,
„Această aleasă și sfântă zi, împărăteasă și
doamnă, sărbătoare a sărbătorilor” (Canonul
Învierii), plină de lumină, măreție, bucurie și
solemnitate, semn al iubirii milostive și al
Atotputerniciei lui Dumnezeu, Învierea Domnului
reprezintă, pentru fiecare creștin, cea mai importantă
sărbătoare, reper sfânt ce ne descoperă sensul autentic
al existenței noastre în lume și ne oferă, cu
generozitate dumnezeiască, forța de a străbate
neliniștile și provocările vieții, de a mărturisi, cu
încredere în Bunul Dumnezeu, valoarea inefabilă a
vieții ființei umane.
Pentru omul din toate timpurile și din toate
locurile, Fiul lui Dumnezeu a ales să Se Întrupeze,
adică să intre în lumea noastră, să Se unească în mod
tainic cu fiecare om în parte, să pătimească, să moară
și să învieze, pentru a ne oferi mărturia supremă a
valorii vieții umane, a iubirii dumnezeiești și a
sensului existenței noastre: acela de a fi următori în
iubire și milostivire, în speranță și lumină, Domnului
Cel înviat din morți. Deoarece, în El, cei ce cred
„gustă puterile veacului viitor” (Evrei 6, 5) și viețuiesc
„ca aceia care trăiesc să nu mai trăiască pentru sine,
4
ci pentru Acela care a murit și a înviat pentru ei” (II
Corinteni 5, 15).
Izvorâtoare de bucurie și de lumină, de speranță
și de încredere, Învierea Domnului este, prin
excelență, sărbătoare a comuniunii, a solidarității și a
unității în lumea noastră, semn de reconciliere, pace și
bună înțelegere între oameni, mai ales că, în acest an,
sărbătorim Paștele în aceeași zi, toți creștinii. Aceasta
pentru că ea este operă a Preasfintei Treimi, modelul
suprem de comuniune, iar comuniunea autentică se
trăiește în Biserică, comunitatea sfântă ce
rememorează și actualizează liturgic jertfa de pe
Cruce, Moartea și Învierea Domnului (Fapte 2, 24,
Romani 1, 3-4).
Înviind din morți, Domnul ne-a arătat că drumul
care duce la împlinirea vocației noastre umane trece,
în mod obligatoriu, prin pătimire și Cruce, prin
răstignirea față de modul superficial și materialist de
înțelegere a vieții, prin omorârea păcatului și a
slăbiciunii, prin înnoirea minții și a speranței noastre.
Din această perspectivă, toate încercările vieții,
suferința, boala și moartea capătă, întru lumina
Învierii, sensuri cu totul noi. Ele aparțin pătimirii
noastre, care odată liber asumate, în unire cu Hristos
Domnul, ne asociază biruinței Sale glorioase și se
constituie în trepte spre cer și mijloace de
spiritualizare și de îndumnezeire, prin harul Său cel
dumnezeiesc.
În această sfântă noapte, cu inimile înnoite de
speranță, de harică și dumnezeiască putere, precum și
de încredere în bunătatea Creatorului, cântăm cu toții
5
mărețul imn al învierii: „Hristos a înviat din morți, cu
moartea pe moarte călcând și celor din morminte
viață dăruindu-le!”.
Dreptmăritori creștini,
Noaptea pascală este, de fiecare dată, pentru noi
toți, o noapte specială, plină de încredere în milostiva
iubire a Tatălui ceresc care, prin Învierea din morți a
Fiului Său, ne dă fiecăruia dintre noi, certitudinea
propriei noastre învieri, deoarece „Hristos a înviat din
morți, fiind începătură (a învierii) celor adormiți” (I
Corinteni 15, 20).
În același timp, ne aduce speranța că, dincolo de
înfrângerile vieții, de orice neliniște și opreliște, de
suferință, de frică și de moarte, se află biruința, plină
de lumină, a Domnului Celui Înviat, la care, prin
credință, ne asociem și noi.
În mod tainic, dar sigur, Mântuitorul Hristos ne
însoțește în toate momentele vieții noastre, în neliniște
și suferință, în boală sau moarte, în încercare sau
bucurie, pentru a ne ajuta, pentru a ne dărui sprijinul
Său, balsamul milostivirii Sale, și pentru a fi părtaș cu
noi la toate cele ale existenței noastre.
El este primăvara veșnică a vieților noastre,
Izvorul, Sprijinitorul și Desăvârșitorul nostru, Cel care
nu a pregetat să-Și dea viața „pentru noi oamenii și
pentru mântuirea noastră”, cum mărturisim în
Simbolul de credință, pentru a ne arăta ce semnificație
uriașă avem fiecare dintre noi înaintea lui Dumnezeu.
Așa cum spunea Sfântul Irineu din Lugdunum, „omul
6
este gloria Dumnezeului Celui viu” (Adversus
haereses, IV, 20, 7), cea mai importantă ființă a
creației Sale, care are ca destin asemănarea în iubire,
milostivire, generozitate și bunătate cu El.
În lumina Învierii Domnului, viața noastră capătă
sens, căci de acum știm că moartea este numai o
trecere, poate grea, poate dureroasă, dar numai o
trecere spre Împărăția lui Dumnezeu, o punte, adică
un paște, de la moarte la viață, în care niciodată nu
suntem singuri, ci întotdeauna cu Dumnezeu care ne
iubește, ne luminează și ne călăuzește pașii spre
întâlnirea cu El, în mod direct și nemediat, în zorii
celei de a opta zi, așa după cum este numită, în
teologia noastră răsăriteană, veșnicia.
Paștele dă putere vieții noastre cotidiene, ne
descoperă sensul tainic al fiecărui cuvânt, gest sau
faptă, căci toate acestea sunt trepte spre nemurire,
mijloace de spiritualizare și de îndumnezeire, după
chipul Aceluia care ne-a iubit mai întâi (I Ioan 4, 10).
Înviind din morți, Domnul Hristos a marcat în mod
definitiv istoria umană, punând semnul biruinței Sale
pascale în parcursul lumii noastre și în viața tuturor
acelora care cred în El.
Iubiți frați și surori în Domnul,
Dis-de-dimineață, în prima zi a săptămânii, când
încă era noapte, cu tristețe și mâhnire, femeile
mironosițe au pornit către mormântul Domnului Iisus,
ca după ritualul vechi, să ungă cu uleiuri aromate
Trupul Său, în semn de respect și de apreciere, de
7
evlavie și de iubire. Cine știe oare câtă neliniște,
durere, îndoieli și întrebări purtau ele în sufletele lor
atât de încercate? La fel cum, adesea, și noi suntem
năpădiți în încercări, suferințe și neputințe, crezândune
singuri și părăsiți de toți apropiații!
Odată ajunse înaintea mormântului, o
străfulgerare de speranță le-a cuprins, căci acea piatră
foarte mare, parcă simbol al păcatului și al răutății, al
întunericului și al morții, ce străjuia intrarea, fusese
dată la o parte. La fel, vajnicii soldați romani, care din
ordinul lui Ponțiu Pilat și cu promisiunea recompensei
din partea mai marilor preoți de la Templu, păzeau
mormântul ca nu cumva ucenicii Domnului să vină
noaptea și să-I fure Trupul, ca apoi să spună că El a
înviat, dispăruseră.
Cu neliniște și cu o speranță tot mai mare s-au
aplecat și au coborât treptele mormântului, dar nu au
găsit trupul Domnului Iisus, ci au zărit numai
giulgiurile singure zăcând, împăturite într-un colț
(Ioan 20, 6). Apoi, doi îngeri le-au dat vestea cea mare
și plină de bucurie: Hristos, Domnul, Învățătorul și
Prietenul lor a înviat! „Pentru ce-l căutați pe Cel viu
între cei morți? Nu este aici, ci a înviat” (Luca 24, 5-
6). De aceea, ele au văzut și au crezut, la fel cum
suntem și noi îndemnați de vestirea plină de speranță a
Evangheliei (Ioan 20, 8).
Mântuitorul nu mai era acolo, în micul și
întunecatul mormânt, ci înviase. Acea mică și aparent
neimportantă sămânță, fărâmată parcă de răutatea și
necredința umană, aruncată în adâncul pântecelui
pământului, a înflorit și a făcut să irumpă viața. De
8
fapt, aceasta este adevărata și marea noutate a vieții,
acea Veste cea Bună care copleșește lumea cu
speranță: Hristos a înviat din morți și moartea nu mai
are stăpânire asupra Lui. Moartea nu poate să învingă
niciodată viață. Viața este mai mare decât moartea.
Cu teamă sfântă și cu cutremur, femeile
mironosițe au primit această veste ce le-a zdruncinat
din temelii toate certitudinile existenței lor de până
atunci și, cu bucurie mare, cu speranță și încredere au
alergat, împărtășind această Veste Bună apostolilor,
devenind vestitoare ale bucuriei, speranței și iubirii
milostive ale lui Dumnezeu, „apostole ale apostolilor”
cum au fost denumite, căci ele sunt primele vestitoare
ale Învierii, martore sensibile ale biruinței lui Hristos
asupra morții (Luca 24, 9-10), ce au spus tuturor că „A
înviat cu adevărat Domnul” (Luca 24, 34).
După aceea, Domnul Cel Înviat S-a arătat
apostolilor și multor altora, pentru a le spori bucuria și
a le întări credința.
Domnul și Stăpânul vieții era mort, iar acum
trăiește, este viu, triumfă și ne călăuzește pentru a fi și
noi, împreună cu El, biruitori ai păcatului, răului,
întunericului și morții! Cu iubirea Sa milostivă și
astăzi, până la sfârșitul veacurilor, El nu încetează să
înlăture, cu putere dumnezeiască, pietrele păcatului și
ale neputinței de pe mormintele sufletelor noastre,
acelea pe care le purtăm în interiorul nostru și care
ascund egoism, durere, teamă, iluzii sau neîncredere,
tot ceea ce nu ne lasă să trăim deplin, împiedicându-ne
să ne manifestăm ca fii ai luminii, ai Tatălui ceresc, de
la care vine tot binele din lume.
9
Iubiți creștini,
Învierea Domnului reprezintă o sărbătoare a
comuniunii, a solidarității și a iubirii generoase față de
aproapele nostru, aflat în necaz și suferință.
Prin urmare, avem cu toții datoria să răspândim
această bucurie a Veștii celei Bune a Învierii lui Iisus
Hristos din morți, împreună cu faptele pline de
milostivire față de aproapele nostru, căruia atunci când
îi alinăm suferința sau îi dăruim din cele necesare vieții
cotidiene, contribuim la luminarea chipului lui
Dumnezeu din noi.
Avem datoria de a fi părtași, prin tot ceea ce
facem, la răspândirea dreptății și a echității în societatea
în care trăim, la alungarea urii și a răutății, a dezbinării
și a violenței, adică la renunțarea a tot ceea ce este
nefolositor existenței noastre.
Mesajul marii sărbători a Învierii Domnului este
unul de pace și de bucurie, de speranță și de lumină, de
ajutorare reciprocă și de comuniune, iar acesta trebuie
promovat în viața noastră, acolo unde trăim și muncim,
deoarece numai așa putem schimba chipul lumii în care
trăim și ne putem aduce contribuția la crearea
civilizației creștine a iubirii.
Adevărata schimbare trebuie să se petreacă în
sufletele noastre, pentru că numai așa vom reuși să
transformăm comunitățile noastre, să creăm o lume mai
dreaptă, mai bună și mai frumoasă, mai suportabilă, o
reflectare a Împărăției lui Dumnezeu.
10
Iubiți fii duhovnicești,
Doresc să vă mulțumesc tuturor pentru
statornicia, curajul și hotărârea cu care vă manifestați
sprijinul pentru ora de religie din școala românească și
pentru susținerea valorilor familiei tradiționale,
precum și pentru ajutorul constant și generos pe care-l
oferiți realizării proiectelor social-filantropice ale
Bisericii noastre strămoșești.
Prin bunăvoința lui Dumnezeu, anul acesta a
fost proclamat, de către Sfântul Sinod, drept „Anul
omagial al sfintelor icoane, al iconarilor și al pictorilor
bisericești” și „Anul comemorativ Justinian Patriarhul
și al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului în
Patriarhia Română”, pentru a aprofunda importanța
sfintelor icoane în viața spirituală a Bisericii noastre
străbune și a omagia personalitatea vrednicului de
pomenire Patriarh Justinian, care, în vremuri de
cumpănă și persecuții, a știut să călăuzească, așa cum
se cuvine, Biserica străbună și poporul binecredincios
pe drumul mântuirii.
Tot în acest an, aniversăm 500 de ani de la
începutul construirii Catedralei Mitropolitane din
Târgoviște, precum și jumătate de mileniu de la prima
canonizare de pe teritoriul țării noastre, prin trecerea
în rândul sfinților a marelui Ierarh Nifon, Patriarhul
Constantinopolului și Întâistătătorul Bisericii
muntene. De asemenea, acest an este dedicat, în
Eparhia noastră, aniversării activității tipografice de la
Târgoviște a Diaconului Coresi.
11
