Moarte invaluita in mister la Hagioaica, langa Titu. Un adolescent de 14 ani a murit in timp ce se juca de-a v-ati ascunselea cu prietenii sai, intr-o padure de langa casa.
Copiii spun ca l-au gasit prabusit la pamant, iar la autopsie s-a constatat ca baiatul murise sufocat.
Moarte neelucidata – asta scrie pe certificatul constatator al decesului adolescentului. Medicii care l-au autopsiat spun ca era sanatos tun, iar moartea survenit in urma unei… sufocari. Dar, in ce imprejurari s-a asfixiat baiatul trebuie sa lamureasca ancheta penala declansata in acest caz.
Parintii adolescentului sunt impietriti de durere. Spera ca politistii si procurorii sa elucideze acest mister, mai ales ca, spun ei, copiii care au participat la joaca din padure au variante contradictorii cu privire la tragica intamplare.
Adolescentul a plecat in padure impreuna cu un frate mai mic si alti trei copii din vecini. S-au jucat de-a v-ati ascunselea dar, la un moment dat, baiatul de 14 ani n-a mai aparut. Prietenii l-au gasit prabusit la pamant, inconstient.
“Era intins pe spate, cu fata in sus… Nu mai era constient, dar respira…“, a spus un martor.
Elena Firoiu, SJU Târgovişte: “Resucitat in ambulanta si inca o ora de la momentul in care a ajuns in departamentul de urgenta Titu, dar, din nefericire, a fost declarat mort. Cauza mortii nu se stie, este in curs de efectuare o ancheta medico-legala si se vor face toate demersurile pentru precizarea cauzelor decesului.”
Autopsia n-a elucidat cauza decesului, asa cum sperau parintii. Dimpotriva, misterul pare ca se adanceste.
Georgeta Tupulan, mama baiatului decedat: “Medicul, cand a deschis copilul, n-a gasit nimic. A fost sanatos tun. Medicul era cu lacrimi in ochi: “doamna, n-am ce sa va spun, copilul a fost sanatos tun si a murit sufocat!” Pe certificatul constatator al decesului scrie moarte neelucidata.”
Anchetatorii nu vor sa faca publica nicio informatie legata de acest caz. Le-au spus parintilor doar ca au trimis probe la Institutul de Medicina Legala “Mina Minovici” din Capitala. Tatal baiatului a vorbit cu fiecare dintre copiii martori la tragedie, iar relatarile lor sunt contradictorii, ceea ce, spune el, este suspect si trebuie anchetat.