Grav accident pe DN71, intre Bucuresti si Targoviste. Un tanar de 32 de ani, care gonea spre Capitala, a depasit in graba mai multe masini, sustin martorii, fara sa se asigure.
Masina condusa de el a intrat direct intr-un camion de mare tonaj, care venea din directia opusa. In impactul violent, autoturismul s-a facut praf, iar soferul acestuia a murit pe loc.
Tanarul, singur in masina, se grabea sa ajunga la Bucuresti. Aproape de intrarea in localitatea Racari a incercat sa depaseasca o coloana de masini.
Impactul a fost atat de violent incat motorul masinii a zburat pur si simplu la 15 – 20 de metri de locul accidentului.
Socat de scena violenta desfasurata chiar sub ochii lui, soferul camionului abia daca a gasit puterea sa vorbeasca.
Chiar daca nu pare sa fi avut vreo vina, soferul camionului va trebui totusi sa raspunda intrebarilor anchetatorilor.