Ceea ce era organizat ca o frumoasă întrecere cabalină, a degenerat în bătăi demne de evul mediu. La Vișina, astăzi s-a organizat Botezul Cailor, un eveniment creat cu sprijinul autorităților locale și al crescătorilor de cai din zonă. După parada de la primărie, caii au fost botezați la biserica din sat, după care întreaga comunitate s-a îndreptat către islazul comunal, unde au fost diverse întreceri, atât între animale cât și între stăpâni.
Prima probă a fost cea de frumusețe, Locul 1 fiind câștigat de Gănescu Alexandru, locul 2 de Radulescu Ionuț, iar locul 3 de Birjaru Daniel. Proba de viteză, desfășurată pe o distanță de aproximativ 500 de metri, a fost câștigată de 1 Pisoiu Aurel urmat pe locul 2 de Cozonac Ionuț. Tăiatul bușteanului a oferit tinerilor șansa de a-și arăta îndemânarea și forța fizică, proba fiind câștigată detașat de Cove, un tânăr din localitate.
Proba de dresaj, unde numărul participanților a fost mai redus, a fost câștigată de Croitoru Cosmin. Dacă până acum totul a fost în regulă, a urmat proba unde lucrurile au degenerat destul de urât. Proba de tracțiune a implicat tractarea unor bușteni pe o sanie de fier, în jurul țarcului în care se aflau organizatorii. Numai că deși se specifica clar că este interzisă folosirea biciului, câțiva participanți nu au înțeles acest lucru, iar animalele sunt bătute cu sălbăticie. De pe margine se aude cum publicul strigă: “lasă-l bă, că-l omori”, ”ai bă milă, că e și el suflet”, sau pur si simplu huiduieli la adresa barbarismului ce se desfășura în fața audienței oripilate.
Cruzimea greu de imaginat practicată în fața atâtor oameni, te face să te întrebi la ce se poate ajunge când astfel de indivizi se află singuri cu calul în pădure. În spume, pe un ger ca de bobotează, bătut să tragă o sarcină care depășește puterile lui, calul tremură tot și se opintește într-un pământ înghețat, fără ca măcar să fie potcovit adecvat. În loc să lase calul să respire, stăpânul îl bate cu bestialitate pentru a câștiga încă 3-4 metri.
Nu cred că asemenea competiții fac cinste crescătorilor și iubitorilor de cai, competiții în care, diferența de gabarit între caii participanți este și de 200kg, iar sarcina este identică. Nu cred că un asemenea om mai poate fi considerat iubitor de cai, câtă vreme își bate animalul până pica de epuizare. Poate că, de la firul ierbii, evenimentul a fost un real succes, dar din imagini reiese doar primitivism și brutalitate, săracele animale trebuind să suporte pedepse fizice pentru simplul fapt că au fost puse în fața unui buștean de câteva tone.
Proba a fost câștigată de Gănescu Alexandru, al cărui cal a reușit să facă 3 ture fără a se folosi biciul, dovedind celorlalți participanți că vorba bună strunește calul mai bine decât cea mai rea bătaie.
sursa – Cronica de Găeşti
foto – video – Liviu Lazăr