”Să te pregătești pentru mâine, că urmează cea mai mare surpriză. (…) Îți dau foc de parașută nebună!” Așa sună amenințările de pe Facebook dintre câteva eleve din Titu, care s-au rupt în bătaie în stația de autobuz, spre casă.
Fetele s-au păruit, s-au înjurat și s-au lovit cu palmele și picioarele în timp ce erau filmate de colegi de-ai lor, amuzați de întâmplare.
Imaginile au fost postate pe rețeaua de socializare și, în doar câteva ore, au devenit virale.
Nu am reușit să aflăm care este motivul de supărare, însă din comentariile postate rezultă că mâine ar urma o încăierare încă și mai violentă între adolescentele fără educație și fără bun simț.
Protagonistele scandalului sunt Ana și Lara, ambele eleve la licee din Titu, care se gratulează cu epitete care nu pot fi redate.
Scandalul lor agramat, de pe Facebook, îi împarte pe adolescenții de pe margine în două tabere.
Cert este că puștoaicele se fac de râs cu un comportament incredibil, care arată însă mocirla în care trăiesc unii elevi care nu prea știu de ce cheltuie banii părinților pe drumuri!
sursa – cronica-gaestiului.ro