26 aprilie 2024
VIDEO – Cel mai mare avion din lume, Antonov 225, a aterizat pe Otopeni. Înălțimea e de șase etaje și e mare cât un stadion

VIDEO – Cel mai mare avion din lume, Antonov 225, a aterizat pe Otopeni. Înălțimea e de șase etaje și e mare cât un stadion

Pe Aeroportul Otopeni a aterizat joi cel mai mare avion din lume. Antonov-225, un gigant cât un stadion de fotbal, ajunge pentru prima dată în ţara noastră.

Aparatul de zbor va decola spre Arabia Saudită, vineri, însă până atunci, blochează o pistă întreagă. A fost închiriat ca să transporte din România stâlpi pentru construcţia unor clădiri. Antonov-225, este înalt cât un bloc de șase etaje, iar în interior pot intra două vagoane de metrou.

Antonov 225 a aterizat la 14.30, cu o jumătate de oră mai devreme decât era programat. De pe marginea pistei, zeci de jurnalişti, dar şi pasionaţi de aviaţie filmau şi fotografiau uriaşul aparat de zbor.

Ca să poată ateriza în condiţii de siguranţă, avionul are nevoie de o pistă de 3.5 km. Pista 2 de pe Otopeni este mai lungă de 4 km, aşa că nu a fost nicio problemă. Asfaltul proaspăt refăcut a rezistat bine şocului produs de aparatul care poate cântări cu tot cu încărcătură şi 600 de tone.

Mărimea aripilor în acest caz este importantă. Trebuie să ajute la ridicarea gigantului de la sol şi să-l ţină în aer. Anvergura lor ajunge la aproape 90 de metri, cam cât lungimea unui teren de fotbal.

Lângă Antonov 225, un Boeing 747, unul dintre cele mai mari avioane de pasageri, pare destul de mic.

O clădire zburătoare are nevoie de o echipă pe măsură. Sunt aproape 70 de oameni la bord. Dintre care 6 personal navigant.

Comandantul de zbor, Dimitri Antonov, un ucrainean cu multă experienţă de zbor, spune că este la fel de uşor de manevrat ca un aparat obişnuit.

Dmitri Antonov, comandantul de zbor:

– Compania se numește Antonov și eu sunt Antonov.
– Așa vă numiți?
– Da, Dmitri Antonov.
– De câți ani zburați pe acest avion?
– Pe acesta zbor din 2002, aproape 20 de ani. Am mai zburat și pe avionul Ruslan din 1995, pe unul mai mic, dar și pe toate avioanele de la noi.

Antonov-ul este foarte apreciat pentru că la un singur zbor poate căra o cantitate uriaşă de marfă. În interior încap fără probleme două vagoane de metrou.

Avionul a venit de la Linz – din Austria, şi după ce vă sta o noapte la Bucureşti, va zbura spre Arabia Saudită cu o încărcătură specială.

Cosmin Pesteșan, directorul Aeroporturi Bucureşti: „Nu este niciun secret, sunt stâlpi pentru construcţie.”

Zborul este administrat de o firmă de brokeraj cargo din Germania. Zeci de angajaţi ai aeroportului au pregătit aterizarea avionului, mai ales pentru că este prea mare pentru platformă şi calea de rulare.

Avionul numit şi Mria, adică „vis” în ucraineană, a fost fabricat în 1988. Urma să fie folosit în cadrul programului spaţial sovietic, dar a ajuns să care tiruri, avioane, tancuri ori rachete.

video – Vali Grigore

fb-share-icon20
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial