Aromele care de care mai îmbietoare îi atrag pe oameni ca un magnet la târgurile tradiţionale.
a Târgovişte, Târgul de Florii şi Paşte care s-a deschis joi îi aşteaptă pe gurmanzi să se delecteze cu cele mai gustoase preparate, atât din bucătăria românească, cât şi din cea internaţională.
De la târg nu lipsesc producătorii din zona montană, cu brânzeturi afumate şi pastramă, şi nici comercianţii de produse hand-made.
Vedeta “internaţională” a târgului culinar organizat în parcarea mall-ului din Târgovişte este supa cremă de raci.
Laurenţiu Dan, bucătar: „Supa cremă de raci este o delicatesă, se face din homar, din crap, noi am ales din raci, raci vii, proaspeţi. Este o supă franţuzească, cu o fineţe aparte.”
Bucătarii au pregătit tentacule de caracatiţă cu sos asiatic, creveţi şi calamar în sos de citrice, dar şi multe alte preparate greu de refuzat.
Pe platoul din faţa Sălii Sporturilor din Târgovişte găsim, desigur, şi produse tradiţionale româneşti. Şi aici bucătarii ne fac poftă cu preparatele lor. Iar pentru că de Florii se mănâncă peşte, iată re comandă un bucătar: „Vedeta acestui eveniment, scrumbia!”
Cei care se pregătesc deja pentru masa de Paşte au de unde alege. Pastramă de berbecuţ se vinde cu 40 de lei kilogramul, drobul de miel, tot cu 40 de lei, iar telemeaua de vacă are preţuri între 32 şi 38 de lei.
„Avem pastramă, cârnaţi de oaie, slănină, drob de miel, tobă, avem burdufuri, caşcaval, caş afumat” spun producatorii.
Aceşti tineri au un stand numai cu produse bio, de care sunt tare mândri.
Comerciant produse bio: „Vă aşteptăm cu produse naturale, procesate de noi, o parte din materia primă este cultivată de noi. Avem uleiuri procesate la rece, iar borcanele sunt procesate în vid, într-un mediu steril, la o temperatură de sub 100 de grade”
Iar cei care doresc să le facă un cadou celor dragi pot opta pentru haine din piele naturală ori produse confecţionate manual.
„Orice cadou e binevenit, indiferent, mic, mare, o floare, o bijuterie.”
„Mi-a încântat privirea şi în rest, lucrurile asta care sunt artizanale, sunt adevărate, se munceşte mult” spun cumpărătorii.
Marinela Olei, organizator: „Aveam standuri cu producători cu flori, flori pe care le aşteptăm de atâta vreme, precum şi o terasă tradiţională cu produse de post, dar şi cu produse pentru cei care nu ţin post, vorbim de mititei, de frigărui, de bulz, de păstrămioară la ceaun.”
Târgul va fi deschis până joia viitoare, de la 10 dimineaţa până la 9 seara.