lun. dec. 23rd, 2024

Accident rutier soldat cu rănirea ușoară a unei persoane În ziua de 22 iulie 2010, în jurul orei 14.30, pe DN 71, în interiorul localității Ulmi, s-a produs un accident rutier soldat cu rănirea ușoară a unei persoane. Astfel, A. Victor, de 31 de ani, din municipiul Târgoviște, în timp ce conducea un autoturism fără a poseda permis de conducere, nu a păstrat o distanță de siguranță față de un alt autoturism, condus regulamentar de D. Marius, de 33 de ani, din muncipiul București cu care a intrat în coliziune. Din accident a rezultat rănirea ușoară a lui D. Marius, care a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Târgoviște pentru acordarea de îngrijiri medicale, fără a necesita internarea. A fost întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără pemis a unui autoturism pe drumurile publice și pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii evenimentului rutier. Pentru a nu cădea victime accidentelor rutiere, vă rugăm să țineți seama de câteva reguli de circulație. ATENȚIE CONDUCĂTORI AUTO – Adaptaţi permanent viteza condiţiilor de drum şi trafic; – Circulați cu viteză redusă atât în localități, cât și în afara lor, când partea carosabilă este umedă sau acoperită cu piatră cubică; – Păstrați în mers o distanță sufucientă față de autovehiculul din față pentru a putea opri în siguranță atunci când condițiile de deplasare o impun; – Folosiți corespunzător sistemul de iluminare-semnalizare, pentru a vedea și a putea fi văzuți în trafic. Reamintim că legislația rutieră prevede obligativitatea folosirii luminilor de întâlnire, în afara localităților și în timpul zilei! COMPARTIMENTUL RELAȚII PUBLICE