3 mai 2024

Victor Ponta, la Târgovişte – “PSD va fi cel care va da primul ministru”

ponta„Eu sunt convins că Partidul Social Democrat va fi pe primul loc. Sunt convins că va avea aliaţi cu care să facă majoritate, sper să fie vorba de ALDE care are o componentă liberală adevărată, de fapt liberalii sunt la ALDE, nu sunt la PNL, fie că va fi o componentă mai naţională, mai suveranistă, cum este PRU, însă PSD va fi cel care va da primul ministru.

Din punctul meu de vedere important este ca lucrurile bune pe care noi le-am făcut, cu Liviu Dragnea, cu Titus Corlăţean, cu Rovana Plumb, cu Eugen Teodorovici, cu cei care am fost în Guvern şi am arătat că putem să avem şi salarii mai mari, şi pensii mai mari, şi taxe mai mici, şi să fim respectaţi de alte ţări, să le facă şi viitorul Guvern. Eu pentru asta o să mă bat în Parlament, ca parlamentar şi din orice poziţie în care voi fi în echipa PSD. Ca să fiu sincer nu prea îmi doresc să fiu premier, ca să vă spun adevărul…

Am fost în trei guverne până acum, în Guvernul Năstase, care a fost o experienţă foarte bună pentru mine, în Guvernul Boc, care a fost o experienţă foarte rea, dar ca orice experienţă te învaţă multe lucruri, şi în Guvernul pe care eu l-am condus, deci nu ţin să fiu neapărat într-un guvern, că fără mine moare România, dar avem împreună toţi cei care am fost în guvernele acestea o experienţă, cu lucruri bune şi cu greşeli, care este extrem de utilă. Am şi un foarte mare avantaj, când vorbesc în campanie asta de lucruri care trebuie făcute eu nu spun doar aşa ce aş vrea să fac, eu spun ce am făcut noi.

Când discutăm despre salarii, discutăm ce am făcut noi cu salariile, despre pensii, despre fonduri europene, despre dezvoltare locală, pentru că fără Ordonanţa 28 gândiţi-vă câţi bani ar fi lipsit comunităţilor locale. Este un mare avantaj faptul că ai ceva şi poţi să arăţi ce ai făcut, nu doar să spui ce vrei să faci. Am văzut ce nu a făcut domnul Cioloş şi atunci ştim sigur ce nu o să facă nici în continuare şi cred că românii vor alege PSD şi aliaţii săi”, a declarat, la Târgovişte, fostul premier al României, Victor Ponta.

„Victor Ponta a fost totdeauna un sprijin pentru judeţul nostru, pentru că ceea ce am făcut noi timp de aproape patru ani de zile se datorează Guvernului condus de el şi sunt convins că Victor Ponta va fi întotdeauna alături de Dâmboviţa. De asemenea Victor Ponta va fi întotdeauna foarte bine primit la Târgovişte şi în judeţul Dâmboviţa.

Îi datorăm multe, spre exemplu Ordonanţa 28, între 20 şi 30 de milioane de euro în fiecare an au intrat în judeţul Dâmboviţa sau Universitatea Valahia, 300 de miliarde de lei vechi investiţii în trei ani de zile într-o universitate care astăzi ocupă locul 15 ca număr de studenţi şi care nu a scăzut ca număr de studenţi deşi majoritatea universităţilor din ţară înregistrează scăderi, investiţia făcută la Universitate s-a dovedit bună, Universitatea creşte”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial