ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ
COD GALBEN
Interval de valabilitate: 28 noiembrie, ora 02 – 28 noiembrie, ora 20
Fenomene vizate: intensificări susținute ale vântului, ninsori viscolite,strat de zăpadă, depuneri de gheață
Zone afectate: conform hărții și textului
În intervalul menționat, în regiunile sudice și sud-estice vor predomina ninsorile, în general moderate cantitativ și se va depune strat de zăpadă, local consistent. Pe arii restrânse, în special în dimineața zilei de miercuri (28 noiembrie) și cu precădere în regiunile sud-estice vor fi depuneri de gheață.
Temporar vântul va avea intensificări cu viteze de 40…50 km/h, iar în estul, centrul, sudul Munteniei, în Dobrogea și în sudul Moldovei rafalele vor atinge în general 55…75 km/h, viscolind ninsoarea și determinând scăderea vizibilității sub 100 m.
Sursa – Administrația Națională de Meteorologie