19 aprilie 2024
VEȘTI BUNE! Podul peste Râul Cricov a fost REDESCHIS circulației!

VEȘTI BUNE! Podul peste Râul Cricov a fost REDESCHIS circulației!

podm2În prezența oficialităților locale și județene, ieri, a avut loc inaugurarea oficială a podului rutier de peste râul Cricovul Dulce. Investiția publică a fost derulată prin Programul Operațional Regional în cadrul proiectului ,,Reabilitarea/extinderea și modernizarea spațiilor publice urbane, străzi și spații verzi în Municipiul Moreni” – Axa prioritară 1 „Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor – poli urbani de creştere”, Domeniul major de intervenţie 1.1 „Planuri integrate de dezvoltare urbană”, sub-domeniul „Centre urbane”, Categoria de operaţiuni: Reabilitarea infrastructurii urbane şi îmbunătăţirea serviciilor urbane, inclusiv transportul urban.
Din punct de vedere tehnic, lucrările au prevăzut Reabilitarea unui pod peste râul Cricovul Dulce, cu lungimea totală de 104.03 m, cu o lungime a suprastructurii de 83.10m, având trei travei de 26.15+30.80+26.15m; Lățimea totală a podului este de 15.50m, cu o parte carosabilă de 9.20m (cât au și străzile adiacente) și două trotuare de câte 2.90m.
podm1Primarul Municipiului Moreni, Constantin Dinu, a declarat că ,,în continuarea amplului proces de modernizare a localității, pornind de la infrastructura rutieră și până la rețelele de apă și canalizare, astăzi am făcut un pas important pentru a asigura tuturor cetățenilor un confort ridicat în trafic cu atât mai mult cu cât zona centrală a municipiului a fost reamenajată, modernizată, aceste lucrări continuând și în viitor.

podmSuntem foarte conștienți de toate inconvenientele create atât pietonilor, cât și conducătorilor auto în perioada cât acest pod și străzile au fost în reabilitare și modernizare, dar fără sacrificii nu putem realiza nimic durabil”.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial