REABILITAREA ŞI MODERNIZAREA STRĂZII 22 DECEMBRIE
Primarul municipiului Moreni, Constantin Dinu, a susținut o conferință de presă pe tema situației străzii 22 Decembrie, o arteră rutieră foarte circulată care s-a degradat destul de tare în ultimii ani. A venit rândul acestui sector de drum în ceea ce privește modernizarea și reabilitarea.
„Primăria Moreni a început demersurile pentru modernizarea acestui drum în octombrie 2016. De atunci și până astăzi, am parcurs o serie întreagă de etape care ne-au creat mari probleme, având în vedere că este o perioadă foarte mare de timp, octombrie 2016 și mai avem puțin și ajungem în luna octombrie 2019. Practic, s-a lucrat trei ani. Pe de-o parte, și un ghinion al administrației, în sensul că am prins perioada când s-a schimbat legislația în achiziții. Proiectul nostru a fost tras la sorți de A.N.A.P. pentru a fi verificat și controlat în timpul licitației și a culminat cu o contestație pe care am avut-o la încheierea licitației, contestație care ne-a făcut să lungim termenul până astăzi. Astăzi este prima zi în care noi am fi putut să semnăm contractul. N-am vrut să mai așteptăm nicio zi!”, a declarat Constantin Dinu, Primarul municipiului Moreni.
Pe întreaga lungime a acestui drum s-au făcut săpături când s-au introdus rețea nouă de canalizare și rețea nouă de apă. Drumul arată rău, iar localnicii s-au plâns adesea cu privire la acest fapt.
S-au înscris la licitație 6 firme, la final au mai rămas 3. Una dintre firme, nemulțumită de soluția propusă de Primărie a depus o contestație, fapt ce a mai întârziat demararea proiectului cu încă două săptămâni.
Constantin Dinu a semnalat astăzi și problema birocrației prin care instituția pe care o conduce trebuie să treacă până a ajunge să aducă la lumină un proiect: „Dacă lucrurile se mișcă în felul acesta, este greu să modernizezi și să aduci plus valoare localității pe care o conduci! Am vrut să transmit lucrul acesta pentru că a existat o mare nemulțumire din partea cetățenilor. A fost greu să le explicăm ce se întâmplă și de ce nu mai încep odată lucrările la acest drum.”
Nu mai puțin de 16 dosare au fost aduse astăzi în sala de conferințe de la Clubul „Flacăra”, acestea reprezentând doar o parte dintre actele pe care administrația le-a întocmit pe parcursul celor trei ani (2016-2019).
Alături de Primarul municipiului s-au aflat și viceprimarul Constantin Tocan și reprezentantul firmei care a câștigat licitația, Filipe Manuel Goncavles Ruivo.
S.C. Pragosa Romania S.R.L. este societatea care se va ocupa de acest proiect. Firma are sediul în Brazi, Prahova și se bucură de un real succes, dezvoltând proiecte mari atât în Dâmbovița, cât și în Prahova, Ilfov și București.
Întrebat dacă are încredere că va termina lucrarea la timp și fără probleme, portughezul Filipe Manuel Goncavles Ruivo, administratorul Pragosa, a declarat: „Stau de 12 ani în România. Chiar nu am niciun dubiu că Pragosa Romania o să termine lucrarea în termen stabilit. Nu am niciun dubiu pentru că așa am fost în toate proiectele. Sunteți invitați să vedeți la sfârșit dacă va fi așa.”
„PROIECTUL INTEGRAT PRIVIND MODERNIZAREA DJ 710 A, 2,86 KM ȘI REABILITARE TROTUARE ÎN MUNICIPIUL MORENI, JUDEȚUL DÂMBOVIȚA” face obiectul Contractului nr. 2718/01.03.2018, finanțat prin P.N.D.L și bugetul local, pe o perioadă de maxim doi ani bugetari.
Momentul cel mai așteptat din întreaga conferință de presă a fost acela când Primarul municipiului Moreni și portughezul Filipe Manuel Goncavles Ruivo au semnat contractul și și-au dat mâna fiind încrezători într-o colaborare de succes.
Valoarea contractului de execuție a lucrării este de 11.422.069,16 lei (fără TVA), la care se adaugă TVA în cuantum de 2.170.193,14 lei.