joi. dec. 26th, 2024

Sfârșit de săptămână în siguranță

În zilele de 11 și 12 mai a.c., peste 400 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au fost la datorie și au acționat pentru creșterea gradului de siguranță în segmentul stradal, descurajarea și sancționarea comportamentelor de tip violent sau antisocial, creșterea gradului de siguranță rutieră și prevenirea consumului de alcool și substanțe interzise.

În această perioadă, polițiștii au fost solicitați să intervină la 66 de evenimente, dintre care 46 au fost sesizate prin SNUAU 112.

Au fost semnalate 47 de infracțiuni, din totalul acestora 20 fiind infracțiuni contra persoanei și 7 infracțiuni contra patrimoniului,

Pentru încălcările de la normele legale, au fost aplicate 394 de sancţiuni contravenţionale, a căror valoare totală se ridică la 126.280 de lei, dintre care 79 au fost pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61/1961 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, iar 313 pentru încălcarea prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

Siguranţa rutieră şi prevenirea accidentelor au fost, de asemenea, priorităţi ale polițiștilor, sens în care, poliţiştii rutieri au acționat permanent pentru diminuare a riscului rutier pe drumurile publice din județ.

Astfel, au fost oprite pentru control 517 autovehicule, legitimate 733 de persoane și testați peste 200 de șoferi pentru depistarea consumului de băuturi alcoolice sau substanțe psihoactive.

De asemenea, pentru nerespectarea regulilor de circulație, au fost reținute 31 de permise de conducere (15 au fost pentru nerespectarea regimului legal de viteză și 5 pentru consumul de alcool) și au fost retrase 4 certificate de înmatriculare.

sursa: Poliţia Dâmboviţa