lun. dec. 23rd, 2024

1. titu - rapid 1Urban Titu a demonstrat încă o dată de ce este una dintre cele mai puternice componente ale Ligii a 3-a. Echipa lui Rică Neaga a cedat cu greu în amicalul de lux cu Rapid Bucureşti (0-1) şi a oferit o replică tăioasă ocupantei locului 16 din Liga I.

Până la reuşita lui Balint, din ultima parte a meciului, Urbanul s-a dovedit o nucă greu de spart. Titu a încercat în disputa de verificare să lovească adversarul de mai multe ori, dar de fiecare dată mingea s-a încăpăţânat să intre în poarta „giuleşteană”.

În prima repriză, Ivaşcu şi O. Stan au trimis balonul în transversală, iar şuturile puternice ale lui Petculescu, Rădescu şi, din nou, Ivaşcu au fost parate foarte bine de Mişa.

În actul secund, când conducerea tehnică de pe „Orăşenesc” a ales să introducă în teren jucătorii care au evoluat mai puţin în campionat, Urbanul s-a aflat în alte două rânduri de a marca.

Numai că şi de această dată, lovitura de cap al lui Butoi a trecut peste transversală, iar şutul lui Rădescu s-a oprit în plasa laterală. Mai mult de atât, cum rezultatul nu a contat, iar jocul a reprezentat un simplu antrenament, Rică Neaga a decis să-i trimită în teren, în ultimele zece minute ale întâlnirii, pe bunul său prieten, Valentin Cojocaru, dar şi pe „secundul”, Remus Bărbărie.

De partea cealaltă, pe lângă reuşita lui Balint, gruparea bucureşteană a mai irosit câteva ocazii de gol prin Lung, Pancu şi Diarra, unde „torpila” ultimului s-a oprit în tranversală.

Chiar dacă Urbanul a cedat la limită, pentru dâmboviţeni disputa cu „feroviarii” a fost un test util şi un antrenament destul de bun înaintea meciului cu Astra 2 Giurgiu, din campionat.

În disputa cu „satelitul” Astrei, aceştia şi-au propus cucerirea tuturor punctelor pentru a urca în fotoliul de lider al seriei C3, dar şi pentru a le face cadou numeroşilor fani, prezenţi în tribunele „Orăşenescului”, la confruntarea cu Rapid. Aceştia îşi doresc ca şi în jocul cu giurgiuvenii să fie susţinuţi de toţi suporterii pentru a putea ajunge echipa numărul 1 în serie.

 

Declaraţii

 

Adrian Neaga – antrenor Urban: „În acest meci nu a contat rezultatul pentru nici una din echipe. A fost antrenament util pentru ambele formaţii. Important a fost faptul că nu s-a accidentat nici un jucător. Pentru noi jocul cu Astra 2, din campionat, va conta foarte mult. Ne propunem ca de la meci la meci să jucăm din ce în ce mai bine, pentru a acumula cât mai multe puncte. Cu Astra 2 sperăm să facem un joc bun, iar la final să putem obţine toate cele trei puncte. În momentul de faţă nu ne putem propune să jucăm mai sus, ci doar vizăm faptul să creştem jucători şi să arătăm cât mai bine în Liga a 3-a”.

 

Marian Rada – Antrenor Rapid: „În meciul cu Titu am vrut să văd la lucru jucătorii care se află în probe, dar şi pe cei care i-am folosit mai puţin în campionat. Împotriva Urbanului, din partea echipei mele nu prea am văzut mai nimic, deoarece trebuie să mai lucrăm la omogenizare, la relaţiile de joc şi la multe altele. Nimeni din echipă nu prea m-a impresionat. Singurul care a jucat aşa cum îmi doresc a fost Pancu, un jucător de mare valoare. De la Titu, mi-a plăcut foarte mult fundaşul dreapta, care a jucat în prima repriză (nr. Laurenţiu Corbu) şi Mărgăritescu”.

 

Andrei Mărgăritescu – mijlocaş Urban: „Un meci de pregătire în care ambele echipe şi-au propus să facă un antrenament bun”.

 

 

Urban Titu – Rapid Bucureşti  0-1 (0-0)

 

Marcator: Balint (80).

 

Urban: Iordan – Corbu, Militaru, Ştefănescu, Pâslaru – Mărgăritescu, Ivaşcu – Rădescu, Cârstea, Petculescu – O. Stan. Au mai jucat: M. Mihai – Butoi, Neguţ, Dicu, Mirescu, Lică, Nedelcu, Tuţă, A, Stan. Antrenor: Adrian Neaga

 

Rapid: Mişa – Savin, Lung, Badis, Stoica – Luis Filipe – Boukaka, Pancu, Rui Miguel, Diarra – Milinceanu. Au mai jucat: Drăghia – Dăruială, Mera, Lounis, Roşu, Călin, Cojocnean, Balint. Antrenor: Marian Rada.

 

Stadion „Orăşenesc”. Spectatori: 100.

 

Au arbitrat: Marius Chiţu – Florin Pucheanu, Gabriel Catană.