Dum. dec. 22nd, 2024

titu 4Urban Titu continuă să arate din ce în ce mai bine în seria C3 a Ligii a 3-a. Evoluţia curajoasă şi plăcută ochiului a elevilor lui Rică Neaga a dus gruparea dâmboviţeană să aconteze toate punctele în disputa cu Atletic Bradu.

Urbanul a doborât trupa lui Mihai Zanfir din două mişcări inteligente, după ce atacul „vişiniu” a funcţionat de minune. Gurile de tun dâmboviţene au ieşit la rampă imediat după ce adversarul a trecut de puţin pe lângă modificarea tabelei, când Ciocotoiu a şutat în bară, iar Iordan a scos în extremis execuţiile de sub transversală ale aceluiaşi Ciocotoiu şi Jenaru.

La primul atac titean în forţă, Urbanul a lovit fulgerător poarta adversă şi a deschis scorul prin Petculescu. Atacantul târgoviştean a marcat în stânga lui Gheţu printr-o lovitură de cap, după ce a fructificat exemplar pasa colegului din avanposturi, O. Stan, venită din flancul stâng al terenului.

În ultima parte a primei reprize, Titu a avut şansa majorării scorului prin Cârstea, dar şutul său a fost oprit de pe linia porţii de un apărător argeşean, iar Bradu ar fi putut înscrie prin Păvăluţă, dar Iordan s-a dovedit din nou providenţial. Intrarea în actul secund a dus Urbanul să-şi arate adevăratul potenţial.

Jocul la înălţime prestat de jucătorii lui Neaga a făcut ca Bradu să mai treacă foarte rar de mijlocul terenului. În primele minute ale actului secund, rând pe rând, Petculescu, Pâslaru şi Cârstea au fost foarte aproape de a introduce mingea în plasa porţii adverse, dar numai intervenţiile miraculoase ale lui Gheţu au salvat Atleticul.

Intrarea în ultimul sfert de oră a dus Titu să treacă din nou pe lângă gol, când Rădescu, A. Stan şi Ştefănescu nu s-au aflat în zi de graţie, din apropierea careului mic. În disputa cu ocupanta locului 10, Urbanul şi-a încheiat reprezentaţia încântătoare prin O. Stan, când a înscris fără speranţe pe lângă Gheţu, printr-o lovitură de cap, din zona liniei de şase metri.

La capătul înfruntării cu Atletic, formaţia din sudul judeţului a demonstrat încă o dată că este imbatabilă pe teren propriu, iar seria de meciuri fără înfrângere nu a fost una la voia întâmplării. De asemenea, prin succesul obţinut cu Bradu, Urbanul a arătat încă o dată că reprezintă o echipă de temut pentru orice componentă din seria C3.

 

Declaraţii

Adrian Neaga – antrenor Urban: „O victorie muncită şi pe deplin meritată. Am avut un meci greu pentru că am jucat împotriva unui adversar puternic. Băieţii s-au mobilizat exemplar, iar la final au obţinut pe merit toate cele trei puncte. Îi felicit pentru ce au realizat în partida cu Bradu. Pentru noi a fost important că am marcat şi că ne-am creat în nenumărate rânduri ocazii de gol. Sunt bucuros că am reuşit să-mi înving fosta echipa pe care am antrenat-o sezonul precedent. Ştiam că adversarul va veni la noi să joace un fotbal de calitate pentru că au în componenţă jucători foarte buni. Momentan nu ne interesează să urcăm pe podium, noi avem alte obiective în această perioadă. Pentru noi este esenţial să obţinem cât mai multe puncte în meciurile care vor urma”.

 

Ionuţ Petculescu – atacant Urban: „Ne bucurăm foarte mult că am reuşit să câştigăm. Am avut parte de un meci greu, dar în final am dat dovadă de maturitate şi am marcat şi al doilea gol, care ne-a asigurat cele trei puncte. Mă bucur că am marcat din nou, după ce o făcusem şi cu Podari. Până la urmă golul meu contează mai puţin, important a fost că echipa a câştigat. Mă aşteptam la un meci dificil cu Bradu, ţinând cont că şi adversarul se afişa ca fiind unul puternic. Este bine că atacul şi-a făcut din plin datoria. Vom merge la Vişina Nouă să nu pierdem şi să facem un joc cât mai bun”.

 

Ovidiu Stan – atacant Urban: „Este bine că am câştigat cu Bradu. Un meci extenuant datorită orgoliilor care au existat înaintea jocului. Mă bucur că am câştigat, dar şi că am marcat. Sper ca după acest joc să avem parte numai de rezultate bune, pentru că jocul echipei se află în creştere”.

 

Mihai Zanfir – antrenor Atletic: „Am încercat să facem tot ce a depins de noi să obţinem un rezultat bun la Titu, dar din păcate nu am reuşit acest lucru. Ştiam că ne aşteaptă un meci greu cu Urban. Adversarul a arătat o echipă bine pregătită şi aşezată foarte bine în teren. Noi arătat carenţe la omogenizarea jucătorilor şi a relaţiilor de joc. Dacă arbitrajul nu era unul tendenţios cred că puteam obţine un rezultat mai bun. Titu ne-a depăşit la relaţile de joc şi la viteza de joc. Problemele noastre sunt că nu avem un lot numeros şi ne lipsesc juniorii de valoare”.

 

Urban Titu – Atletic Bradu  2-0 (1-0)

 

Marcatori: Petculescu (26), O. Stan (88).

 

Urban: Iordan – Ştefănescu, Avram (90 Lică), Butoi (c) – Dicu (53 A. Stan) – Corbu (81 Mirescu), Ivaşcu (66 Rădescu), Cârstea, Pâslaru – Petculescu, O. Stan. Antrenor: Adrian Neaga.

 

Atletic: Gheţu – Diţă, Şerban, Velianu (c), A. Tănase (90 Ruţă) – Frăsineanu – Pătrănoiu (90+1 C. Tănase), Ciocotoiu, Murineanu – Păvăluţă, Jenaru. Antrenor: Mihai Zanfir.

 

Stadion „Orăşenesc”. Spectatori: 150.

Au arbitrat: Sergiu Anton (Bucureşti) – Silviu Andreiu, Laurenţiu Constantin (ambii din Buzău).

Observatori FRF: Florin Stănescu (Dragomireşti – IF) şi Iordan Angelescu (Bucureşti).

Cartonaşe galbene: Corbu (26), Avram (36), A. Stan (62), Cârstea (65), Rădescu (90+3)/ Jenaru (23), Pătrănoiu (45+1), Frăsineanu (86).