Ultimul test de verificare, susţinut la baza sportivă de la Hagioaica, a fost trecut cu brio de Urban Titu. Echipa pregătită de Gheorghe Becheanu şi Vasile Constantin şi-a arătat colţii şi cu Progresul Mătăsaru, iar la final şi-a asigurat victoria, cu scorul de 2-1.
La fel ca în disputa precedentă, cea cu Voinţa Crevedia, succesul Urbanului a survenit în prima repriză, la capătul reuşitelor semnate de Vlad (8) şi de Dicu (23). La Progresul, I. Tănase a fost cel care a redus din diferenţă (37).
Titu a avut în mai multe rânduri şansa de a majora scorul, dar Calofir şi Dicu şi-au bătut joc de ocaziile avute la poarta adversă pe durata întâlnirii. Mai mult de atât, pe final de joc, Dicu a trimis mingea într-una dintre barele laterale ale buturilor apărate de Barbu (84). După partida cu Progresul, Urbanul a încheiat seria amicalelor cu trei victorii, două remize şi o înfrângere.
Titu va relua meciurile din campionat sâmbăta viitoare (ora 15.00), iar primul va fi susţinut, pe teren propriu, în compania Muscelului Câmpulung.
Urban Titu – Progresul Mătăsaru 2-1 (2-1)
Marcatori: Vlad (8), Dicu (23)/ I. Tănase (37).
Urban: M. Mihai – Moraru (46 Zamfir), Vlad, Matei, Lupu – Ghioacă, Tuţă (68 Sima), Calofir, Moruz – Breazu (62 Niculae), Dicu. Antrenori: Gheorghe Becheanu şi Vasile Constantin.
Progresul: Barbu – Ş. Tănase, Popa, Luca, Nae – Drăghici, Perdun, Apetrichioae, F. Gheorghe – I. Tănase, Costache. Au mai jucat: Iordache şi Dumitrache. Antrenor: Mihăiţă Ene.