joi. dec. 26th, 2024

urbannovUrban Titu a simţit din nou gustul victoriei în campionat, după o aşteptare de cinci meciuri. Gruparea de pe „Orăşenesc” şi-a arătat din plin „colţii” în duelul dâmboviţean al Ligii a 3-a, obţinând un succes important în disputa cu FC Aninoasa (3-2). Pe o vreme de toamnă târzie, jucătorii Urbanului au făcut uitate clipele grele din ultima perioadă, iar la finalul întâlnirii şi-au bucurat fanii printr-o victorie spectaculoasă. Chiar dacă au început jocul timid, Mirescu et comp. s-au evidenţiat prin mult pragmatism şi o putere de revenire extraordinară.

După ce oaspeţii au deschis scorul în debutul jocului, prin Leotescu (4), fotbaliştii Urbanului au înclinat rapid terenul, iar Rădescu a obţinut o loviură de la 11 metri, dar şi eliminarea lui Ştefan, la capătul unui fault făcut din postura de ultim apărător (7). Execuţia perfectă al lui Neguţ în stânga lui Bicher a dus Titu să restabilească echilibrul pe tabelă şi să reintre, din nou, în cursa pentru toată zestrea de puncte. Până la jumătatea reprizei, gazdele au în două rânduri şansa de a prelua conducerea, dar niciodată nu a fost găsită ţinta căutată.

În prima fază Rădescu a scăpat singur cu Bicher şi a tras în braţele acestuia (13), iar la a doua încercare, Calofir a şutat puţin pe lângă bara din dreapta porţii adverse (21). În schimb, cu zece minute înainte de intrarea la cabine, Aninoasa a răzbunat ocaziile Urbanului, marcând al doilea gol prin Roşciugă, dintr-o lovitură de pedeapsă, obţinută de B. Matei, la un contact în careu, cu Sima.

Neguţ atinge „dubla”, iar Titu îşi asigură toatele punctele

Reluarea jocului a dus echipa din Titu să afişeze o nouă faţă şi să fie mult mai activă la buturile adverse. Pe un fond de joc foarte bun şi într-un interval de doar cinci minute Urbanul a dat de pământ cu vecina de clasament. În minutul 57, Calofir a restabilit egalitatea printr-o lovitură de cap, când a fructificat exemplar assist-ul lui Lupu, după care Neguţ a atins „dubla”, trimiţând încă o dată mingea în plasa porţii lui Bicher, la o fază în care au contribuit foarte mult Ghenu şi Mirescu. Iureşul gazdelor a continuat apoi cu execuţia lui Mirescu, din lovitură liberă (66), scoasă în ultimul moment de goal-keeperul Aninoasei, de lângă bară. Cu un sfert de oră înainte de ultimul fluier, Titu a rămas şi ea în zece oameni pe teren, după ce Sima a primit cartonaş roşu, pentru a „achiziţionarea” celui de-al doilea galben. Duelul dâmboviţean s-a sfârşit cu alte câteva ocazii de gol irosite de Mirescu, Rădescu şi Calofir, dar şi cu intervenţia de mare portar al lui Mişa în faţa lui Pahonţu, din zona careului mic. Astfel, cu nouă puncte acumulate în clasament Urbanul a demonstrat că are puterea să lupte pentru atingerea obiectivelor, iar deplasarea de la Podari, din penultima etapă a turului, poate veni ca o confirmare a descătuşării a componenţilor de pe „Orăşenesc”.

Urban Titu – FC Aninoasa 3-2 (1-2)

Marcatori: Leotescu (4), Roşciugă (35 – pen)/ Neguţ (8 – pen, 62), Calofir (57).

Titu: Mişa – Sima, Oprea, Vlad, Lupu – Calofir – I. Niculae (90 Moruz), Ghenu, Mirescu – Rădescu, Neguţ (90+1 Constantinescu). Antrenori: Gheorghe Becheanu şi Vasile Constantin.

Aninoasa: Bicher – Coman, Ştefan, Pahonţu, Cernea (77 I. Maican) – Rusu, B. Matei – Neacşu, Roşciugă (73 Moţoi), Vasiloiu (61 A. Maican) – Leotescu (73 Florea). Antrenori: Haralambie Becheanu şi Remus Gâlmencea.

Stadion „Orăşenesc”. Spectatori: 150.

Au arbitrat: Mariana Cristina Trandafir – Mihaela Ţepuşă (ambele din Bucureşti), Ştefan Dumitrache (Piteşti). Observatori FRF: Florin Stănescu (Dragomireşti –IF) şi Oleg Iacomi (Piteşti).

Cartonaşe galbene: Calofir (20), Sima (33, 74)/ Neacşu (40), Pahonţu (61), Florea (84), B. Matei (86).

 

Cartonaşe roşii: Sima (74)/ Ştefan (7).