”Din verificările preliminare efectuate de polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Argeș, s-a stabilit că un bărbat de 29 de ani, din Miercurea Sibiului, județul Sibiu, care conducea un autoturism pe DN7, pe raza localității Drăganu, din direcția Pitești către Rm. Vâlcea, a intrat în coliziune, în împrejurări ce urmează a fi stabilite din cercetări, cu un ansamblu rutier format din cap tractor și semiremorcă, condus din sens opus de un bărbat de 52 de ani, din București. Din impact, ansamblul auto, care transporta peste 100 de butelii cu oxigen (din care circa jumătatea aveau încărcătură), a părăsit partea carosabilă, în partea stânga a sensului său de deplasare, într-o zonă cu diferență de nivel, iar o parte din butelii s-au împrăștiat pe carosabil. De asemenea, în urma impactului, componente ale autoturismului s-au desprins, avariind un alt autoturism, condus de un bărbat de 36 de ani, din Pitești, care se deplasa în direcția Pitești spre Rm. Vâlcea. În urma evenimentului, la fața locului a fost constatat decesul pasagerului stânga față din primul autoturism (cu volan pe dreapta), respectiv bărbat de 51 de ani, din Comuna Ciocanești, județul Dâmbovița. Ceilalți doi ocupanți, respectiv bărbat de 29 de ani, din județul Sibiu (conducătorul auto – stânga față) și bărbat de 25 de ani, din Bârlad, județul Vaslui, au fost transportați la o unitate medicală în stare foarte gravă, iar ulterior au decedat. Ceilalți doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier”
sursa – IPJ Argeș