lun. dec. 23rd, 2024

universComunicat de presă

Miercuri,18 Mai 2016, orele 12:00, în Amfiteatrul “Sala Roşie” Corpului K din cadrul Universității “Valahia” din Târgovişte (Str. Maior Ion Alexandrescu Nr. 39, Târgoviște), Centrul de Cercetări Ştiinţifice Interdisciplinare “Dumitru Stăniloae” organizează Conferinţa Naţională: Universul religios şi simţirea românească la Ioan Alexandru. 75 de ani de la naşterea marelui poet naţional (Topa Mică, Județul Cluj, 1941 – Köln, Renania de Nord – Westfalia, 2000).

Conferențiază Domnul Academician Eugen Simion.

Cu această ocazie, va avea loc lansarea celor două volume cu versurile lui Ioan Alexandru publicate de Fundația Națională pentru Știință și Artă sub coordonarea Acad.Prof.Univ.Dr. Eugen Simion, în colecția “Opere fundamentale”.

Poet al Logosului Vieții”, cum l-a numit prof.univ. Sebastian Moldovan, Ioan Alexandru este unul dintre cei mai profunzi poeți (creștini) români comparabil, dintre contemporanii săi, cu Mircea Vulcănescu, Daniel Sandu Tudor, Radu Gyr, Daniel Turcea, Nicolae Labiș, Marin Sorescu sau Nichita Stănescu. Supranumit și „Poetul-Mărturisitor al lui Hristos”, el s-a remarcat nu doar ca poet, eseist, jurnalist, traducător, om politic, dar și ca mărturisitor prin faptă. Astfel, este memorabilă atitudinea sa din noaptea de 21 Decembrie 1989 când, la București, poetul Ioan Alexandru a purtat Crucea și Icoana Mântuitorului Iisus Hristos printre soldați, răniți și participanți la Revoluție, din Piața Romană pâna în Piața Unirii. Ioan Alexandru este de asemenea fondatorul “Mișcării Pro Vita” și un mare iubitor al poporului român.

Pentru toate acestea, evenimentul de față dorește să aducă un omagiu personalității unice a lui Ioan Alexandru, un model de Om și de Român, vrednic de urmat de generațiile tinere pentru faptul că, așa cum spunea filosoful Petre Țuțea, „a îndrăznit nelimitat”.

Organizatori:

Prof.Univ.Dr. Gheorghe F. Anghelescu, Director al CCSIDSUVT

Pr.Dr. Marian Bugiulescu, Cercetător științific în cadrul CCSIDSUVT

Asist.Univ.Dr. Ionuț Gh. Chircalan, colaborator permanent al CCSIDSUVT