Bănuit de comercializarea de articole de încălţăminte susceptibile a fi contrafăcute, cercetat de poliţişti
Poliţiştii din cadrul Secţiei 13 Poliţie Rurală Titu au depistat un tânăr, de 25 de ani, din judeţul Vâlcea, bănuit de comerţ cu produse contrafăcute.
Astfel, cel în cauză deţinea articole de încălţăminte, ce purtau însemnele unor mărci înregistrate, în vederea comercializării acestora în Târgul Anual din comuna Cornăţelu.
În urma verificărilor efectuate a rezultat că tânărul nu deţinea documente legale de provenienţă pentru bunurile descoperite.
Întrucât produsele erau susceptibile a fi contrafăcute, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de „punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care îl prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate”, iar articolele de încălţăminte au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor.