5 mai 2024

Un tânăr din Lucieni, cercetat penal la Târgovişte!

scuteraDepistat în timp ce conducea un moped, deşi nu poseda permis de conducere

Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Târgovişte au oprit pentru control un moped condus de un bărbat, de 31 de ani, din Lucieni.

În urma verifcărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că acesta nu deţinea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Pe numele bărbatului, s-a întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracţiunii de „ conducere pe drumurile publice a unui autovehicul ori a unui tramvai de către o persoană care nu posedă permis de conducere”.

Poliţia rutieră reaminteşte cetăţenilor faptul că pentru a conduce pe drumurile publice un moped este necesar ca acesta să fie înregistrat în circulaţie, să se deţină permis de conducere categoria AM, iar vârsta minimă să fie de 16 ani împliniţi.

În circulaţia pe drumurile publice, mopedul trebuie să fie echipat cu:

a) instalaţie de frânare eficace;

b) sistem de avertizare sonoră;

c) instalaţie de evacuare a gazelor de ardere care să respecte normele de poluare fonică şi de protecţie a mediului;

d) lumină de culoare albă în faţă, respectiv lumină şi dispozitiv fluorescent-reflectorizant de culoare roşie în spate;

e) lumini de culoare galbenă pentru semnalizarea schimbării direcţiei de mers, în faţă şi în spate;

f) plăcuţă cu numărul de înregistrare, amplasată în partea din spate a mopedului, fără a obtura vizibilitatea sistemului de iluminare şi semnalizare.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial