joi. dec. 26th, 2024

Scene rupte parcă dintr-un film la ieșirea din Târgoviște. Polițiștii din trupele speciale l-au scos cu forța din mașină pe un individ, prins de radar gonind prin localitate.

Bărbatul a refuzat să se legitimeze şi s-a baricadat, iar negocierile purtate vreme de două ore au fost în zadar. Șoferul a pretins că face parte din gruparea “oamenilor vii”, a așa-zișilor Suverani, care refuză să poarte acte de identitate. Au constatat ulterior că avea motive mult mai serioase să se ascundă…

„Vă rog să coborâţi din autoturism. Vă aduc la cunoştinţă că vom folosi forţa. Deschideţi, spargem! Atenţie, folosim forţa! Deschideţi!” l-au somat polițiștii, care au lovit cu puşca în geam şi l-au tras afară.

Acesta a fost finalul unei negocieri lungi dintre un bărbat în vârstă de 47 de ani, oprit de poliţie pentru că a depăşit viteza legală, şi forţele de ordine care au încercat să îl legitimeze. Mai apoi, când au văzut că s-a închis în maşină, l-au scos afară cu forța

Timp de două ore, la ieşirea din Târgovişte, şoferul nu s-a lăsat convins să părăsească maşina.

Individul avea motive serioase să nu se legitimeze, spun poliţiştii. La verificările ce au urmat, ei au aflat că este cercetat în cel puţin nouă judeţe din ţară, în dosare penale pentru conducere cu permisul anulat.

Agitaţia de pe marginea drumului a strâns o sumedenie de curioşi.

Luminița Puchianu, martor: „Dacă era corect, deschidea uşa, am greşit cu ceva, mă supun legii. Dar el nu s-a supus legii. ”

Ionel Puchianu, maror: „De două ore şi jumătate stă acolo şi se roagă atâţia oameni de el”


Ionel Constantin: martor: „O fi furat maşina, o fi băut, că degeaba aşa…”

„E ceva dubios! Ori băut, ori drogat” spune altcineva.

După ce a fost scos cu forţa din maşină, şoferul a refuzat să i se recolteze probe biologice şi să sufle în etilotest. Poliţiştii spun că ar fi declarat că este “om viu”, adică face parte dintr-o grupare care refuză actele de identitate şi nu recunoaşte autoritatea statului. El a fost reţinut pentru 24 de ore.

sursa – Ştirile Pro TV