“În jurul orei 21:19, polițiștii din cadrul Secției nr. 2 Poliție Rurală Băleni au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112 cu privire la faptul că un autoturism ar fi intrat într-un cap de pod.
În urma deplasării la fața locului și din verificările efectuate, polițiștii au constatat că un bărbat, de 41 de ani, în timp ce ar fi condus un autoturism pe drumul județean 711, în localitatea Bucșani, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta și s-ar fi izbit de un cap de pod.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, în urma testării, fiind indicat un rezultat cu o valoare de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul auto a fost condus la spital pentru recoltarea unor mostre biologice necesare pentru stabilirea cu exactitate a îmbibației alcoolice, iar, în cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, precizează IPJ Dâmboviţa.