TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

IPJ

Un șofer le-a prezentat polițiștilor un permis de conducere fals. Ce au făcut agenții

Bănuit de comiterea unor infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice, reținut de polițiști

La data de 8 iunie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Târgoviște, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat de 39 de ani, din Pietrari.

Acesta este cercetat în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană al cărei permis de conducere i-a fost anulat (2 fapte), uz de fals și fals material în înscrisuri oficiale.

Din investigațiile efectuate a reieșit faptul că, la data de 2 iunie a.c., bănuitul ar fi condus un autoturism, pe raza municipiului Târgoviște, deși avea anulat permisul de conducere.

Totodată, la data de 12 februarie a.c., bănuitul ar fi fost surprins în trafic timp ce ar fi condus un autoturism, pe strada Laminorului, având anulat permisul de conducere.

Acesta, în cadrul controlului efectuat, ar fi prezentat polițiștilor un permis de conducere susceptibil a fi fals.

Pe parcursul zilei de ieri, față de bărbat a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște pentru dispunerea unei măsuri preventive.

În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea procurorului de caz.

Distribuie:
fb-share-icon
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.