Dum. dec. 22nd, 2024

Șofer, aflat influența băuturilor alcoolice, implicat într-un accident rutier, soldat cu pagube materiale

La data de 26 ianuarie a.c., un bărbat, de 60 de ani, din Pucioasa, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Național 71, în Priboiu, pe fondul nepăstrării unei distanțe corespunzătoare în mers, a intrat în coliziune cu două autovehicule.

În urma impactului, au rezultat doar pagube materiale.

Fiind testat cu aparatul etilotest, bărbatul a prezentat o alcoolemie a cărei valoare s-a ridicat peste 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii cu exactitate a îmbibației alcoolice.

Pe numele lui, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice, faptă prevăzută de art. 336 din Codul Penal.