13 mai 2024
Un puşcăriaş i-a impresionat pe elevii din Târgovişte

Un puşcăriaş i-a impresionat pe elevii din Târgovişte

eleviCOMUNICAT DE PRESĂ

O nouă activitate în cadrul Proiectului „Dincolo de Aparenţe”

Poliţiştii din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii Dâmboviţa, în colaborare cu Penitenciarul Găești au organizat o întâlnire interactivă cu elevii Liceului Tehnologic Constantin Brâncoveanu din Târgoviște.

Activitatea s-a desfăşurat în cadrul Proiectului „Dincolo de Aparenţe”, derulat de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dâmboviţa, în colaborare cu penitenciarele din judeţ şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Dâmboviţa.

O persoană condamnată la executarea unei pedepse privative de libertate pentru săvârşirea de infracţiunilor de trafic și consum de droguri le-a împărtăşit celor 135 de elevi experienţa sa de viaţă, precum şi consecinţele faptelor săvârşite.

Scopul acţiunii a constat în informarea elevilor cu privire la situaţiile de risc care conduc la comiterea infracţiunilor cu violenţă, prin valorificarea potenţialului educativ şi a experienţelor de viaţă a persoanelor care execută pedepse privative de libertate.

Elevilor le-au fost prezentate drepturile şi obligaţiile copilului, dimensiunile infracţionalităţii în care sunt implicaţi minorii şi modalităţile de prevenire a victimizării, răspunderea penală a minorului, precum şi consecinţele violenţei şi a delincvenţei juvenile.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial