lun. sept. 16th, 2024

Un pieton a sunat la 112 după ce ar fi fost călcat pe picior de o mașină, iar șoferul ar fi plecat de la fața locului.

Accidentul s-a produs pe DN 71, pe raza localității Mircea Vodă.

Pietonul, un bărbat de 75 de ani avea o alcoolemie de 0,30 mg/l alcool pur în aerul expirat, spun agenții.

”Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Titu au fost sesizați de un bărbat cu privire la faptul că a fost călcat pe picior de o mașină. În urma deplasării la fața locului, respectiv în localitatea Mircea Vodă, polițiștii au constatat că un bărbat de 35 de ani, din Corbii Mari, în timp ce ar fi condus un autoturism, pe strada Principală, din direcția Mircea Vodă către Cuza Vodă, ar fi călcat cu roata dreapta față pe piciorul drept pe un bărbat de 75 de ani, din Mircea Vodă, ulterior, continuându-și deplasarea. Pietonul a primit îngrijri medicale la fața locului. Totodată, pietonul, în urma testării cu aparatul etilotest a prezentat o alcoolemie cu o valoare de 0,30 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de părăsirea locului accidentului și vătămare corporală din culpă, fiind efectuate cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii accidentului”, a precizat IPJ Dâmbovița.