Un tânăr în vârstă de 29 de ani a fost accidentat de o maşină, în această dimineaţă, pe Drumul Naţional 1 A, la Cătunu, în judeţul Dâmboviţa.
Din primele date, se pare că tânărul se întorcea de la discoteca din localitate şi se îndrepta spre casă, iar la un moment dat s-a dezechilibrat şi a căzut în faţa unei maşini.
Martorii susţin că pietonul ar fi fost sub influenţa băuturilor alcoolice.
A fost preluat de un echipaj de la ambulanţă şi dus la spital.
Se pare că starea lui nu este gravă.
Poliţiştii continuă ancheta pentru a afla cum s-a petrecut accidentul.