6 mai 2024

Un magazin din Târgovişte vindea haine de firmă CONTRAFĂCUTE!

www.mariusbuga.ro_images_politia1Acţiune a poliţiştilor specializaţi în investigarea criminalităţii economice

Sub coordonarea Inspectoratului General al Poliţiei Române, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au organizat o acţiune pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.

Astfel, poliţiştii au verificat legalitatea activităților comerciale desfăşurate cu produse specifice sărbătorilor de iarnă.

În cadrul acţiunii, au fost controlaţi 38 de agenţi economici de pe raza localităţilor Târgovişte, Moreni, Găeşti, Pucioasa şi Fieni.

Poliţiştii au constatat 3 infracţiuni ( 2 la Legea 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice şi 1 la Codul Fiscal) şi au aplicat 16 sancţiuni contravenţionale, dintre care 6 la Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite.

Valoarea totală a amenzilor este de 13.500 de lei.

De asemenea, poliţiştii au indisponibilizat şi confiscat bunuri în valoare totală de 21.621 de lei.

La acţiune au participat şi specialişti in cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, D.S.V.S.A Dâmboviţa, Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului şi Biroul Vamal Dâmboviţa.

Exemplu:

Administratorul unei societăţi comerciale din Târgovişte este cercetat după ce a fost depistat în timp ce deţinea în vederea comercializării articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte, în valoare totală de 14.500 de lei, suspceptibile a fi contrafăcute.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial