mar. dec. 24th, 2024

talhp8Poliția dâmbovițeană vă informează:

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște, sprijiniți de efective de la Poliția Municipiului Moreni, au efectuat două percheziții domiciliare pe raza localității I.L. Caragiale, pentru probarea activității infracționale a unui bărbat de 45 de ani, bănuit de comiterea infracțiunii de furt calificat.

În sarcina acestuia s-a reținut că, la data de 10 august a.c., ar fi încercat să pătrundă într-o locuință, iar în noaptea de 10 spre 11 august a.c., bănuitul ar fi pătruns, prin escaladarea unei ferestre de la balcon, într-o altă locuință de unde ar fi sustras mai multe bunuri și suma de 350 de lei.

În urma perchezițiilor, polițiștii au descoperit 650 de lei care au fost indisponibilizați în vederea continuării cercetărilor.

Cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, iar la data de 18 august a.c., a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște.

Față de acesta a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

La activitate au participat și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale și jandarmi.