Cercetaţi pentru furt de capace auto În data de 21 februarie 2010, în jurul orei 23:00, o patrulă din cadrul Biroului de Ordine Publică – Poliţia Municipiului Târgovişte a surprins patru tineri în timp ce sustrăgeau componente auto, respectiv, capacele de la roţi de la un autoturism parcat pe strada Vasile Florescu din municipiu. În urma investigaţiilor şi a activităţilor criminalistice desfăşurate, cele patru persoane au fost identificate ca fiind P. Ovidiu, de 18 ani, C. I., P. V. şi V. I., toţi în vârstă de 17 ani, domiciliaţi în comuna Comişani. Prejudiciul a fost recuperat. În cauză a fost întocmit dosar penal şi se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat. La finalizarea cercetărilor, se va propune soluţie legală. Biroul de Presă