Dum. sept. 8th, 2024

Un elev din Târgoviște care primise nota 5.30 la Evaluare, la Limba Română, a fost notat cu 9.30 după ce a făcut contestație.

Este vorba despre un elev al Școlii Matei Basarab. Acesta a rămas uluit când a aflat că primise doar 5.30 la proba pentru care se pregătise foarte mult.

Nu a stat pe gânduri și a contestat nota, iar la final s-a dovedit că a avut dreptate: după reevaluarea lucrării a fost notat cu patru puncte în plus, respectiv 9.30.

Situația îi afectase și media finală – primise 7.40, iar după contestație aceasta s-a mărit la 9.40.