Dum. dec. 22nd, 2024

Un dâmbovițean a pus pe jar autoritățile, seara trecută, după ce a sunat la 112 și a anunțat că este sechestrat într-o mașină și urmează să i se dea foc.

Individul ar fi spus că are 35 de ani și că este din Iedera, dar ar fi făcut apelul de urgență de pe telefonul altui bărbat, susțin anchetatorii.

Ulterior i s-a aflat adevărată vârstă, de 27 de ani și identitatea, iar agenții au constatat că totul era o farsă.

Tărășenia l-a costat 2000 de lei amendă.

Apel fals la 112! Cum o farsă ar putea bloca ajutorul real acordat unor persoane care au nevoie

La data de 9 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. 6 Poliție Rurală Moreni au fost sesizați de către un bărbat de 35 de ani, din Iedera, cu privire la faptul că se află pe raza localității, fiind sechestrat într-un autoturism, iar alte persoane vor să îi dea foc. Imediat, au fost demarate verificările pentru identificarea apelantului, precum și a locului unde acesta se află pentru a-i fi salvată viața.

Ulterior, polițiștii au stabilit că persoana respectivă este de fapt un bărbat de 27 de ani, din Satul de Sus, iar aspectele sesizate la 112 nu se confirmă, apelantul folosind telefonul unui alt bărbat pentru a efectua apelul fals. Acesta a fost condus la sediul poliției, unde a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 2.000 de lei.

Precizăm că la activitățile desfășurate au fost implicate efective numeroase. Pe această cale, polițiștii subliniază că un apel fals/nejustificat la numărul 112 poate costa viața unei alte persoane care chiar are nevoie de intervenția serviciilor specializate de urgență”, a menționat IPJ Dâmbovița.