Dum. sept. 8th, 2024

GRUPUL PARLAMENTAR PSD INTERPELARE Adresată: Domnului CSEKE ATTILA Ministrul Sănătăţii De către dl. Senator: ADRIAN ŢUŢUIANU Circumscripţia electorală: 16 Colegiul electoral: 1 Grupul parlamentar PSD Obiectul întrebării: soluţionarea problemei grave de sănătate a unui copil în vârstă de 11 ani din localitatea Brăneşti, judeţul Dâmboviţa Domnule Ministru Vă supun atenţiei situaţia extrem de dificilă pe care o traversează un copil în vârstă de 11 ani, din localitatea Brăneşti, judeţul Dâmoviţa. Potrivit referatului medical întocmit de către Prof. Dr. Gh. Burnei – Şeful Clinicii de Chirurgie şi Ortopedie Pediatrică din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Maria Sklodowska Curie” din Bucureşti, Radu Nichita se află în evidenţa şi tratamentul Clinicii, cu diagnosticul dublă scolioză congenitală toraco-lombară dextro-concavă. Singura soluţie este intervenţia chirurgicală, fiind necesar un dispozitiv VEPTR, care se procură prin Programul Naţional de Ortopedie (P.N. 3). Numai că, răspunsul în cazul lui Radu Nichita ţine de domeniul cinismului: „Fondurile alocate în această direcţie au fost consumate în totalitate de către alţi pacienţi”. Vă ataşez: – referatul întocmit de către Prof. Dr. Gh. Burnei – Şeful Clinicii de Chirurgie şi Ortopedie Pediatrică; – certificatul medical nr. 2244 / 08.02.2011 eliberat de către Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Maria Sklodowska Curie”; – documentele privind încadrarea lui Radu Nichita în gradul de handicap GRAV. Domnule ministru, Faţă de cele prezentate şi în contextul în care aţi afirmat în dese rânduri că rezolvarea problemelor de sănătate este o prioritate a Executivului şi a Ministerului pe care îl coordonaţi, vă solicit răspuns la următoarele: – Care este soluţia pe care Ministerul Sănătăţii o întrevede pentru a rezolva problema extrem de dificilă a lui Radu Nichita, 11 ani, din localitatea Brăneşti, judeţul Dâmboviţa, diagnosticat cu dublă scolioză congenitală toraco-lombară dextro-concavă? – Care a fost cuantumul fondurilor alocate pentru Programul Naţional de Ortopedie P.N.3? – Unde, în afară de Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „M.S. Curie” există posibilitatea asigurării tratamentului corespunzător pentru acest copil? Solicit răspuns scris. Cu deosebită consideraţie, SENATOR ADRIAN ŢUŢUIANU Lector univ.dr.