Bănuit de furtul unui autoturism şi de comiterea de infracţiuni la regimul rutier, reținut de poliţiştii din Găești
Un tânăr de 24 de ani, din județul Botoșani, este cercetat pentru comiterea infracţiunilor de furt în scop de folosință, conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată şi conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care se află sub influenţa alcoolului.
În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că în cursul nopţii de 26 spre 27 noiembrie a.c., acesta ar fi sustras un autoturism din județul Ilfov, fiind depistat la scurt timp de polițiștii găeșteni, pe raza comunei Valea Mare.
De asemenea, s-a stabilit că ar fi condus autovehiculul sustras, deşi avea permisul de conducere suspendat.
În urma testării tânărului cu aparatul etilotest, rezultatul a fost de peste 0.40 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Cel în cauză a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraților pentru dispunerea unor măsuri preventive.