Clipe de coșmar pentru doi tineri din Dâmbovița. Mașina în care se aflau s-a răsturnat pe drumul care leagă orașul Târgoviște de București.
Din cauza ploii, asfaltul era umed, iar martorii povestesc că, după ce a intrat într-o depășire, șoferul nu a mai putut controla volanul și a ajuns într-un șanț.
Din fericire, atât el, cât și pasagerul din dreapta au scăpat doar cu răni ușoare.
Impactul violent s-a produs în localitatea Ghergani, în apropiere de oraşul Răcari. Cei doi tineri, ambii în vârstă de 20 de ani, se îndreptau către Capitală. Afară plouase torenţial, iar asfaltul era acoperit de apă. Într-o depăşire s-a produs fenomenul de acvaplanare, spun martorii, iar şoferul nu a mai reuşit să stăpânească maşina.
Martor: “Cred că din cauza ploii, a fost carosabilul umed. A intrat într-o depăşire şi n-a fost cam bine.”
Când au aflat de accident, rudele celor doi au venit imediat la faţa locului.
Cumnatul şoferului: “Carosabil umed, a plouat, din ce am înţeles nu a avut viteză mare, l-a furat, drum denivelat, nisipul ăsta aici, vedeţi ce s-a întâmplat.”
Localnicii povestesc că au auzit o bubuitură puternică, iar când au ieşit la poartă au văzut maşina cu roțile în sus, în şanţ. Cei doi tineri au reuşit să iasă singuri afară.
Localnic: “S-a dat maşina peste cap. Ferească Dumnezeu, dacă erau copii, că de fel mai stau copiii la poartă, dar dacă a început ploaia ăia erau toţi înăuntru.”
Şoferul a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Poliţiştii au deschis o anchetă şi urmează să stabilească exact cum s-a produs accidentul.
sursa – Pro TV