TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

IPJ

Un bărbat din Ocniţa, cercetat penal pentru că nu a predat pistolul şi puşca

pistolCercetat pentru nerespectarea regimului armelor şi munițiilor

Poliţiştii din cadrul Serviciului de Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au descoperit la domiciliul unui bărbat de 48 de ani, din Ocnița, un pistol de autoapărare și o pușcă de tir cu aer comprimat.

În urma verificărilor efectuate a reieşit că, deşi valabilitatea permisului de port armă era expirată, acesta nu a predat armele la un armurier autorizat, în conformitate cu prevederile legale.

Pe numele bărbatului, poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor, iar armele și cartușele descoperite au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor.

Totodată, față de cel în cauză a fost dispusă măsura anulării dreptului de port și folosire a armelor neletale supuse autorizării.

Vă reamintim că, în conformitate cu prevederile Legii 295/2004, persoanele deţinătoare legale de arme letale şi neletale supuse autorizării au obligaţia de a se prezenta la sediul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa, în vederea prelungirii valabilităţii permisului de armă, înainte de expirarea acesteia.

Potrivit normelor legale, permisul de armã are o valabilitate de 5 ani, termen care se calculeazã de la data eliberării sau, după caz, de la data ultimei prelungiri.

Distribuie:
fb-share-icon

LEAVE A RESPONSE

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.