sâm. dec. 28th, 2024

Polițiștii din cadrul Secției nr. 13 Poliție Rurală Titu, efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat după ce un bărbat, în vârstă de 42 de ani, ar fi condus un utilaj de tip încărcător frontal, pe raza localității Lungulețu, intrând în coliziune cu gardul unui imobil și un stâlp pentru susținerea energiei electrice.

Fiind testat cu aparatul etilotest, bărbatul a prezentat o alcoolemie cu o valoare peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.

sursa – IPJ Dâmboviţa