Un bărbat care se sustrăgea cercetărilor a fost depistat de poliţişti
Poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 1 Poliţie Rurală Târgovişte şi Postului de Poliţie Brezoaele au depistat un bărbat, de 27 de ani, din Bălteni, care se sustrăgea cercetărilor.
Cel în cauză este bănuit de comiterea infracţiunilor de tâlhărie şi lipsire de libertate în mod ilegal.
În urma probatoriului administrat, faţă de acesta, Judecătoria Târgovişte a dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile.
Bărbatul a fost depus în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv Dâmboviţa.