Caz revoltător în Potlogeni Vale, comuna Crângurile! Un bărbat de 46 de ani a fost desfigurat în bătaie de doi băieţi, de 13 şi 17 ani.
Celor doi li s-ar fi părut că omul le adresează vorbe de ocară şi s-au năpustit asupra lui.
Victima a ajuns în cele din urmă la spital, iar poliţia a deschis un dosar penal.
Bărbatul plecase de acasă să cosească iarba de la marginea satului. Povesteşte că un câine nu îi dădea pace şi a strigat la el.
Chiar atunci pe acolo treceau într-o căruţă cei doi băieţi, dintr-un sat învecinat
Bărbatul care îl însoţea pe rănit a fost la un pas să fie şi el bătut de cei doi minori agresivi, cunoscuţi de tot satul pentru violenţa lor.
Cu capul spart şi corpul plin de răni, victima a fost dusă la spital.
Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru lovire şi alte violente. Cercetările vizează deocamdată doar fapta, nu şi autorii.Chiar dacă se va dovedi că l-a lovit pe bărbat, băiatul de 13 ani nu răspunde penal pentru agresiunea comisă.
sursa – Pro TV