lun. dec. 23rd, 2024

rast2Astăzi, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Dâmbovița a aprobat două hotărâri după cum urmează: Hotărârea nr. 41/09.10.2020 privind propunerea instituirii carantinei zonale în satul Dobra din comuna Dobra, județul Dâmbovița și Hotărârea nr. 42/09.10.2020 privind aprobarea scenariului de funcţionare pentru unele clase/grupe/ unităţi de învăţământ din judeţul Dâmboviţa, precum şi a altor măsuri.

În ceea ce privește propunerea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Dâmbovița, de instituire a carantinei zonale, precizăm că măsura inițială de a carantina comuna Dobra a fost reanalizată, astfel că propunerea de carantină este valabilă doar pentru satul Dobra.

Până la aprobarea prin Ordin al Departamentului pentru Situații de Urgență a măsurii de carantinare, se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție în toate spațiile publice, precum și restricționarea, în sensul interzicerii activităţilor cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor atât în interior cât și în exterior, precum şi a activităţilor operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc.

De asemenea, precizăm că a fost extins intervalul orar pentru purtarea măștii de protecție în toate spațiile publice, respectiv, intervalul orar 06.00-20.00, valabil de luni până duminică, pentru unitățile administrativ-teritoriale unde rata de incidență cumulată depășește 1,5/1000 de locuitori, inclusiv pentru satul Mărcești din comuna Dobra. Totodată se introduce excepția de la restricțiile prevăzute pentru agenţii economici licenţiaţi în jocuri de noroc, pentru cei care defăşoară activităţi de vânzare şi plasare bilete loto şi loz în plic, în sensul că îşi pot desfăşura în continuare activităţile cu publicul în măsura în care nu sunt permise folosirea aparatelor şi a jocurilor mecanice din incinta agenţiei. Hotărârea nr. 41/09.10.2020 privind propunerea instituirii carantinei zonale în satul Dobra din comuna Dobra, județul Dâmbovița va fi transmisă Comitetului Național pentru Situații de Urgență, urmând a se analiza și publica in Monitorul Oficial Ordinul Departamentului pentru Situații de Urgență.