Atenționare Meteorologică – Cod Galben, 30-31 mai 2014
Administrația Națională de Meteorologie a emis o ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ – COD GALBEN, valabilă și pentru județul Dâmbovița, pentru intervalul 30 mai (ora 09.00) – 31 mai (ora 23.00).
Din dimineaţa zilei de vineri, 30 mai până în noaptea de sâmbătă spre duminică (31 mai / 1 iunie), vor fi intervale de timp cu instabilitate atmosferică accentuată în sudul, estul şi centrul ţării şi în toată zona montană. Vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului ce pot lua şi aspect de vijelie şi căderi de grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 25…30 l/mp şi izolat 50…60 l/mp.
În funcție de evoluția fenomenelor hidrometeorologice, se va reveni cu actualizarea prognozei hidrologice.
Au fost informate comitetele locale pentru situaţii de urgenţă care au obligaţia să monitorizeze cu atenţie evoluţia fenomenelor meteorologice, pentru a se putea interveni în timp util în cazul apariţiei unor evenimente deosebite.
Biroul de presă