lun. sept. 16th, 2024

3 copii cu vârste intre 3 si 5 ani au fost răniți intr-un accident, în urmă cu puțin timp, pe Drumul Național 72, în curba periculoasă la ieșirea din I.L.Caragiale spre Dărmănești.

O camionetă condusa de un sofer, de 20 de ani, s-a răsturnat după ce s-a izbit violent de o mașină la volanul căreia se afla tot un sofer de 20 de ani.

La fața locului s-au mobilizat echipajele de la ambulanță, pompieri și poliție.

Cei răniți au primit îngrijri, iar agenții încearcă să stabilească exact cum s-a produs accidentul.

“La data de 8 iulie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Moreni au fost sesizați prin SNUAU 112 de către un bărbat, cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 72.

Din primele verificări efectuate, polițiștii au constatat că un tânăr, de 20 de ani, din Târgoviște, în timp ce ar fi condus o autoutilitară pe DN 72, din direcția Ploiești către Târgoviște, ar fi intrat în coliziune cu o autoutilitară condusă de un tânăr, de 20 de ani, din județul Galați.

În urma impactului, trei minori, cu vârste cuprinse între 3 și 5 ani au fost răniți, fiind transportați la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii accidentului rutier”, a precizat IPJ.

În zonă se circulă cu dificultate, până când va fi făcută cercetarea la fața locului.