sâm. dec. 28th, 2024

Doi bărbaţi din comuna Vârfuri, tată şi fiu, au fost atacaţi de o ursoaică, în această dimineaţă!

Cei doi se aflau în grajdul de lângă casă când s-au pomenit cu fiara peste ei.

Din fericire, bărbaţii au răni care nu le pun viaţa în pericol – unul a fost zgâriat pe mâini, iar celălalt pe spate.

“Grajdul se află la marginea pădurii. Ursoaica era împreună cu trei pui şi a intrat în grajdul unde se afla vaca. Acolo i-a atacat pe stăpânii animalului”, ne-a declarat un martor.

Poliţiştii sunt la faţa locului. Tot acolo sunt aşteptaţi şi reprezentanţii Agenţiei de vânători.

Victimele au fost transportate cu ambulanţele la cel mai paropiat spital, în oraşul Pucioasa, iar de aici la spitalul judeţean din Târgovişte.

Autorităţile sunt în alertă mai cu seamă că anul trecut, tot în nordul judeţului, doi bărbaţi au murit sfâşiaţi de urs, iar alte două persoane au fost grav rănite.