Până la orele 22:00, la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa, au fost înregistrate 91 de sesizări privind încălcări ale Legii referendumului
Duminică, 29 iulie a.c., în intervalul 07:00-22:00, la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa au fost înregistrate 91 de sesizări privind încălcări ale Legii referendumului, dintre care 77 au fost primite de la cetăţeni, prin S.N.U.A.U. 112, iar alte 14 de la formaţiuni politice.
În 25 dintre aceste situaţii, poliţiştii au întocmit dosare penale, în care se efectuează cercetări în conformitate cu prevederile Legii nr.3/2000 Republicată privind organizarea şi desfăşurarea referendumului.
Poliţiştii dâmboviţeni continuă activităţile pentru prevenirea şi combaterea faptelor de natură penală şi contravenţională care intră sub incidența Legii referendumului.
Pentru descurajarea „turismului electoral” şi pentru prevenirea şi combaterea oricăror încălcări ale legislaţiei rutiere, la nivelul judeţului Dâmboviţa au fost instituite 19 microfiltre de poliţie, care continuă să acţioneze pe drumurile naţionale şi judeţene, fiind oprite şi verificate 29 de autovehicule, suspectate că efectuează curse de transport persoane în acest scop.
Centrul Judeţean de Comunicare