S. iun. 14th, 2025

Duminica, comunitatea din comuna Ulmi s‑a reunit în satul Viișoara pentru a celebra Ziua Comunei la evenimentul «Ulmi Fest».

Sute de participanți – de la cei mai mici până la seniori – s‑au bucurat de un program plin de muzică, voie bună și activități în familie.

Pe scenă au urcat artiști cunoscuți din zona Dâmboviței și nu numai, care au oferit ritmuri variate și melodii pe sufletul localnicilor. Spectacolul a fost acompaniat de animatorii pentru copii, pictură pe față și jocuri interactive, menite să îi implice activ pe cei mici .

Participanța numeroasă a demonstrat încă o dată că Ulmi își păstrează tradiția de a celebra împreună.

Edilul Bogdan Tița și alți membri ai administrației locale au fost prezenți, mulțumind celor prezenți și subliniind importanța coeziunii locale .