7 octombrie 2022
Uite cum arată RECENSĂMÂNTUL POPULAŢIEI în judeţul Dâmboviţa

Uite cum arată RECENSĂMÂNTUL POPULAŢIEI în judeţul Dâmboviţa

Informare privind rezultatele provizorii ale Recensământului Populaţiei şi Locuinţelor – 2011

Rezultatele provizorii ale Recensământului Populaţiei şi Locuinţelor (RPL 2011) din 20 Octombrie 2011 prezintă o primă estimare privind numărul populaţiei, al gospodăriilor populaţiei şi al fondului de locuinţe la nivel naţional şi teritorial.

Datele provizorii ale recensământului s-au obţinut prin prelucrarea operativă a principalelor informaţii statistice însumate la nivel de localitate – municipiu, oraş, comună, pe baza tabelelor centralizatoare întocmite de recenzori după perioada de colectare a datelor, pentru cele 2396 sectoare de recensământ din judeţul Dâmboviţa. Informaţiile completate în aceste tabele centralizatoare au fost agregate de comisiile judeţene având la bază procesele verbale de validare întocmite de comisiile locale de recensământ, semnate şi însuşite de membrii acestora. Rezultatele obţinute şi prelucrate până la această etapă au caracter provizoriu şi pot suferi modificări pe parcursul etapelor ulterioare de prelucrare a datelor individuale din formularele de înregistrare a persoanelor din gospodării şi locuinţe. Conform programului de desfăşurare al RPL 2011, Secretariatul Tehnic al Comisiei Judeţene a RPL a centralizat la nivelul judeţului Dâmboviţa informaţiile generale referitoare la numărul populaţiei stabile şi fondul de locuinţe. Rezultatele provizorii obţinute se prezintă astfel:

Populaţia stabilă: 502,0 mii (501996) persoane

Gospodării: 170,7 mii (170651) gospodării

Locuinţe (inclusiv alte unităţi de locuit): 207,4 mii locuinţe (207423) locuinţe din care: 207352 locuinţe convenţionale şi 71 alte unităţi de locuit)

Clădiri: 161,5 mii clădiri (161455 clădiri din care: 161322 clădiri cu locuinţe şi 133 clădiri cu spaţii colective de locuit)

Numărul şi structura teritorială a populaţiei stabile

Potrivit rezultatelor provizorii ale recensământului din 20 octombrie 2011, populaţia stabilă a judeţului Dâmboviţa a fost de 502,0 mii persoane, din care: 473,6 mii au fost persoane prezente, iar 28,4 mii temporar absente. Din totalul populaţiei stabile 141,8 mii persoane aveau domiciliul /reşedinţa în municipii şi oraşe (28,3%), iar 360,2 mii persoane locuiau în comune (71,7 %). Din punctul de vedere al mărimii populaţiei stabile, judeţul Dâmboviţa se situează pe locul 15 în ierarhia judeţelor.

Analizând în timp evoluţia populaţiei, se constată că faţă de Recensământul populaţiei din 1992 s-a înregistrat o scădere a populaţiei cu aproximativ 60 mii persoane iar faţă de Recensământul populaţiei din 2002 scăderea a fost de aproximativ 40 mii persoane, ajungând astfel ca în anul 2011 să avem o populaţie comparabilă numeric cu cea din anul 1978.

Grupate după numărul populaţiei stabile, 52 comune au înregistrat sub 5 mii locuitori însumând 47,3% din populaţia rurală a judeţului, 25 comune aveau o populaţie cuprinsă între 5– 8 mii locuitori concentrând 41,1% şi doar 5 comune au depăşit 8 mii locuitori reprezentând 11,6%. Din totalul de 502,0 mii persoane 14,7% se regăsesc în Municipiul Târgovişte ( 73964 persoane ). Comunele cu populaţia cea mai numeroasă sunt Dragomireşti ( cu 8690 locuitori ), Potlogi ( cu 8496 locuitori), Răzvad (cu 8345 locuitori), Băleni (cu 8121 locuitori), Corbi Mari(cu 8085 locuitori).

Structura etnică a populaţiei stabile a judeţului Dâmboviţa La recensământul din octombrie 2011, înregistrarea etniei s-a făcut pe baza liberei declaraţii a persoanelor recenzate, respectându-se, astfel, dreptul fundamental al fiecărui individ de a-şi declara în deplină libertate şi fără niciun fel de constrângere apartenenţa etnică. Rezultatele provizorii ale recensământului populaţiei relevă faptul că, din totalul populaţiei stabile a judeţului, 472,4 mii persoane (94,1 %) s-au declarat români, 26,2 mii persoane (5,2%) romi, 1,6 mii persoane (0,3%) bulgari, şi 1,7 mii persoane (0,4%) alte etnii

Numărul persoanelor pentru care nu a fost înregistrată etnia (nu au dorit să o declare sau nu erau prezente) a fost de 148 persoane, reprezentând 0,03% din populaţia stabilă a judeţului.

Numărul gospodăriilor populaţiei

Din totalul populaţiei stabile a judeţului, 99,6 % (499,9 mii persoane), se regăseşte în cele 170,7 mii gospodării ale populaţiei. Restul de 2,1 mii persoane au fost înregistrate în spaţii colective de locuit sau sunt persoane fără adăpost.

Mărimea medie a unei gospodării în judeţul Dâmboviţa este de 2,93 persoane/gospodărie (293 persoane la 100 gospodării ale populaţiei). Aceasta este mai mică în mediul urban (2,69 persoane pe o gospodărie) comparativ cu cel rural (3,04 persoane).

Clădiri – Locuinţe

La recensământul din octombrie 2011 a fost înregistrat un număr de 161,5 mii clădiri în care se aflau 207,4 mii locuinţe convenţionale . Acestea totalizau un număr de 600,2 mii camere de locuit care însumează o suprafaţă locuibilă de 9375,8 mii m.p. Comparativ cu mediul rural, în urban locuinţele convenţionale au un număr mediu de camere şi o suprafaţă medie mai mici, în timp ce suprafaţa medie a camerelor de locuit este mai mare.

Numărul mediu al camerelor de locuit pe o locuinţă este de 2,9 camere de locuit/locuinţă, judeţul Dâmboviţa situându-se peste media înregistrată la nivel naţional (2,7 camere/locuinţă). Suprafaţa medie a camerelor de locuit ce revine pe o locuinţă în judeţul Dâmboviţa este de 45,2 mp.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial