mie. dec. 25th, 2024

tutu„Sunt probleme majore la care instituţiile statului sau instituţiile judeţene nu răspund adecvat, aşa cum este transportul public. Cred ca ştiţi foarte bine faptul că societatea comercială Mondotrans a intrat în procedură de faliment, că licenţele de transport pe care le-a avut au fost preluate de Grup Atyc şi că la momentul acesta există deficienţe majore în transportul public de persoane.

Am fost sunat de oameni care au rămas în aşteptarea unui autobuz două ore în comuna Văleni. Am fost sesizat cu privire la asemenea situaţii în toate localităţile din judeţ, şi este evident că instituţiile statului nu-şi fac datoria.

De aceea, astăzi, cer public Consiliului Judeţean Dâmboviţa să-şi exercite atribuţiile de control şi să dispună măsurile necesare demarării procedurilor de retragere a licenţelor de transport acolo unde lucrurile nu merg.

Nu putem să neglijăm problemele majore pe care le avem în această direcţie, sunt oameni care nu pot ajunge la serviciu, sunt elevi care nu pot ajunge la cursuri, sunt oameni care au diverse alte probleme.

De asemenea, cer şi Autorităţii Rutiere Române, organ de specialitate, să intervină pe acest subiect şi să facă verificări corespunzătoare, Poliţiei Dâmboviţa şi Inspectoratului de Stat cu atribuţii în domeniul transportului.

Voi face şi interpelări pe aceste subiecte pentru că este inacceptabil ceea ce se întâmplă”, a declarat preşedintele PSD Dâmboviţa, senator Adrian Ţuţuianu.